Administrație
BREAKING. Metroul și trenul metropolitan au primit UNDĂ VERDE de la Guvern
Indicatorii tehnico-economici pentru metroul din Cluj-Napoca au fost aprobați marți de Executiv, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Metroul a primit „undă verde” de la Guvern
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul metroului din Cluj-Napoca, a căruia durată de execuţie este estimată la circa 10 ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai metroului Cluj. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii 'Tren metropolitan Gilău-Floreşti-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonţida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: magistrala I de metrou şi tren metropolitan'. Durata de execuţie a investiţiei, circa 10 ani, cu o linie de metrou uşor care include 19 staţii subterane cu un traseu de 21 de kilometri”, a precizat Cărbunaru.
Potrivit acestuia, finanţarea lucrării va fi asigurată din fonduri externe rambursabile de la bugetul de stat şi de la bugetele locale Cluj-Napoca şi Floreşti.
„Finanţare din fonduri externe rambursabile de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca şi al comunei Floreşti”, a menţionat oficialul Guvernului.
CITEȘTE ȘI: