Anunțuri

Târgul Produs de Cluj ajunge în acest weekend la Câmpia Turzii

Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Câmpia Turzii, organizează cea de-a V-a ediție a târgului dedicat meşterilor populari şi micilor producători.

 

Evenimentul, desfășurat sub brandul „Produs de Cluj”, va avea loc între 13 și 15 august, în Parcul municipal Berc din Câmpia Turzii.



„De zece ani, prin intermediul Asociației Produs de Cluj, administrația județeană a luat decizia de a sprijini economia locală. Pe de altă parte, în ultima perioadă, românilor le-au lipsit asemenea evenimente, dovadă fiind numărul tot mai mare al celor care au vizitat Târgul Produs de Cluj, indiferent de orașul unde a fost organizat. Acum, poposim la Câmpia Turzii la ceas de mare sărbătoare, în perioada în care locuitorii zonei serbau zilele orașului, dându-le prilejul de a se bucura alături de partenerii noștri de un târg de calitate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La ediţia din acest an vor fi prezenţi artizani şi mici întreprinzători clujeni care vor expune preparate alimentare realizate după reţetele străbunilor, uleiuri presate la rece, miere de albine şi produse apicole, sucuri naturale, turtă dulce şi ciocolată de casă, vinuri şi lavandă. Nu vor lipsi costumele populare din zona Transilvaniei, obiectele sculptate în lemn, jucăriile, cosmeticele bio, cojoacele şi articolele de pielărie.


Conform normelor legale în vigoare, accesul în incita târgului va fi condiționat de  purtarea  măștilor de protecție și respectarea distanțării sociale.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter