Artă & Cultură
„Casa noastră”, filmul câștigător al trofeului Transilvania la TIFF 2022, în cinematografe din 16 septembrie
Debutul cinematografic al regizorului bolivian Alejandro Loayza Grisi, câștigător în acest an și la Sundance Film Festival în secțiunea World Cinema Dramatic Competition, va putea fi urmărit în cinematografele din toață țara începând cu 16 septembrie.
„Casa noastră”, filmul câștigător al trofeului Transilvania la TIFF 2022, în cinematografe din 16 septembrie / Foto: Transilvania Film
O combinație sublimă de tehnică cinematografică și realism magic care pune în lumină povestea comunităților din ținuturile înalte ale Boliviei, din ce în ce mai vulnerabile în fața schimbărilor climatice și supuse constant provocărilor de a rămâne în locurile natale și de a-și păstra cultura, obiceiurile și valorile.
În mijlocul stepei boliviene, doi vârstnici din tribul Quechua au parte de o existenţă lipsită de evenimente, cu fiecare zi aidoma celei dinaintea ei. O secetă neobişnuit de lungă le ameninţă traiul, iar Virginio şi soția lui, Sisa, sunt puși în faţa unei alegeri dificile: să reziste sau să capituleze în faţa trecerii timpului? Când nepotul lor, Clever, li se alătură, toţi trei trebuie să înfrunte în propriu-i fel natura, necesitatea schimbării şi însuşi sensul vieţii.
„Utama este povestea unuia dintre cele mai puțin cunoscute locuri de pe planetă, dar este în cele din urmă și o poveste universală a oricărei alte comunități care se confruntă cu aceleași condiții sociale și de mediu”, spune regizorul Alejandro Loayza Grisi.
Urmăriți trailerul filmului aici:
Casa noastră / Utama a fost desemnat marele câștigător din acest an la TIFF și a fost recompensat cu Trofeul Transilvania. Producția boliviană s-a clasat pe primul loc și în preferințele cinefililor prezenți la festival, obținând și Premiul Publicului.
Alejandro Loayza Grisi s-a născut în Bolivia. Și-a început cariera artistică în domeniul fotografiei și a lucrat ca director de imagine la seria de documentare Planeta Bolivia și la scurt metraje precum Aicha, Dochera sau Polvo. Fascinat de poveștile care pot fi spuse cu ajutorul imaginilor în mișcare, debutează ca regizor și scenarist cu filmul Casa noastră / Utama.
Toate detaliile despre primele proiecții vor fi comunicate pe pagina de Facebook a Transilvania Film.
CITEȘTE ȘI: