Auto

Poliția cere majorarea amenzilor. Ce i-ar putea aștepta pe șoferi din ianuarie 2024

Poliția Română cere majorarea punctului de amendă la 165 de lei, începând din anul 2024. Posibilitatea de aplicare a avertismentului pentru contravențiile rutiere grave ar putea fi eliminată.

Polițiștii cer creșterea punctului de amendă / Foto: IPJ Cluj arhivă Polițiștii cer creșterea punctului de amendă / Foto: IPJ Cluj arhivă

 

 


Ministerul Afacerilor Interne a organizat o conferință de presă pe tema măsurilor pentru creșterea gradului de siguranță, care s-a axat pe circulația rutieră și consumul/traficul de droguri.  

În cadrul conferinței, Poliția Română și MAI au făcut diverse propuneri, între care s-a numărat și creșterea punctului de amendă la 165 de lei. Asta ar însemna o majorare cu aproape 14% a amenzilor, având în vedere


„Din punct de vedere al circulației rutiere, propunem recalcularea punctului de amendă la valoarea de astăzi a salariului minim brut pe economie, ceea ce înseamnă, spre exemplu, o creștere a acestuia de la 145 de lei la 165 de lei, în contextul noului salariu minim aplicat de la începutul anului 2024”, a declarat Bogdan Despescu, Chestor general de poliție.

Punctul de amendă este înghețat la 145 de lei încă din anul 2017, când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei. Dacă punctul de amendă nu ar fi fost înghețat și în acest an, acesta ar fi avut o valoare de 300 de lei în prezent, fiind 10% din salariul minim brut.


Propuneri care vizează traficul de droguri și siguranța rutieră

„Vizăm eliminarea posibilității condamnării cu suspendare a executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, incriminarea unor noi fapte referitoare la publicitatea drogurilor (...) instituirea unor noi situații agravante referitoare la deținerea de droguri în spații publice în  care au acces tinerii și copiii. Concret, persoana care deține droguri pentru consum în școală, la festivaluri, este sancționată cu o pedeapsă mai mare, comparativ cu situația în care este depistat singur în mașină cu droguri o persoană”, au mai transmis reprezentanții Poliției Române și MAI.

Polițiștii vor să fie eliminată și posibilitatea de aplicare a avertismentului pentru contravenții cu o gravitate ridicată. „Spre exmeplu, astăzi la o constatare din punct de vedere al conducătorului auto sub influența alcoolului se poate aplica avertisment și măsura complementară de suspendare a dreptului de conducere. Prin această măsură, obligatoriu va fi și sancțiunea cu amenda”, spune Despescu.


Se mai propune, conform secretarului de stat în MAI, confiscarea autovehiculelor şoferilor băuţi sau drogaţi care au provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

„În domeniul siguranţei rutiere, măsura vizează măsura confiscării vehiculelor folosite ca armă de conducătorii auto. Concret, va face obiectul confiscării de autovehicule situaţia în care, în mod repetat, şoferul este depistat sub influenţa alcoolului şi drogurilor sau şoferul aflat sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane”, a declarat Bogdan Despscu.

Măsuri care îi vizează pe polițiști

Există măsuri și care vizează polițiștii. Spre exemplu, Despescu a anunțat că polițiștii ar putea să fie testați antidrog atât la admitere, cât și pe perioada carierei, în fiecare an. Dacă polițistul nu se supune, acesta va putea fi suspendat temporar.


MAI dorește și ca legea să fie reglementată în așa fel încât polițiștii care contribuie la capturile mari de droguri, arme sau la denunțarea faptelor de coruptție să primească bonificații.

În același timp, una din modificările cerute mai este ca  poliţia să poată dispune din oficiu urmărirea penală în anumite situaţii, pentru ca DIICOT să se degreveze de cauzele cu un caz de complexitate scăzut.

De asemenea, au mai fost făcute și alte propuneri care vizează  traficul de droguri, traficul de persoane, arme, siguranță rutieră și migrație ilegală. În pachetul de măsuri ar intra şi înăsprirea condiţiilor în care traficanţii de droguri pot beneficia de reducerea pedepselor.

„Pachetul de măsuri propune pedepse adecvate pentru traficanţii de droguri, respectiv înăsprirea condiţiilor în care infractorul poate beneficia de reducerea pedepselor. Pot beneficia de reducerea pedepselor doar cei care conduc la capturarea unor cantităţi mai mari de droguri sau similare cu cele care fac obiectul faptei sale. În prezent, legea oferă posibilitatea ca un traficant prins, de exemplu, cu 10 kilograme de droguri să beneficieze de reducerea pedepselor dacă denunţă o persoană ce face trafic de droguri cu 500 de grame”, a afirmat secretarul de stat.

Propunerile legislative din domeniul de activitate al MAI vor fi integrate într-un singur proiect de act normativ, respectiv de ordonanță de urgență, care va urma pașii procedurali și va fi pus în transparență decizională.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Aparatul de test multidrog achiziționat de Primăria Florești, predat polițiștilor clujeni. Primarul Pivariu: „Ne preocupă sănătatea și siguranța cetățenilor”.

Iresponsabil cu caschetă. Polițist din cadrul IPJ, depistat în timp ce conducea o motocicletă sub influența drogurilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter