Economie
100 km. de autostradă în 2023? România nu a mai inaugurat 100 kilometri/an de un deceniu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță peste 100 de kilometri de autostradă deschiși în 2023, după un deceniu în care România nu a mai depășit „borna” de 100 de kilometri/an.
sursă foto Facebook Asociația Pro Infrastructură
Într-un interviu la Antena 3, ministrul Grindeanu a dat asigurări că anul viitor vor fi peste 100 de kilometri de autostradă (n.r și drum expres), pentru că așteaptă finalizarea celor trei loturi de pe Autostrada București Sud (50 km), a 30 de kilometri de pe Autostrada Transilvaniei (două din cele trei loturi UMB) și două loturi pe Craiova – Pitești (drum expres unde lucrează UMB). Anul 2013 a fost ultimul în care România a reușit să dea în trafic peste 100 de kilometri de autostradă (108 km.)
Totuși, față de afirmațiile ministrului Grindeanu, trebuie precizat că Lotul 3 de pe A0 Sud unde lucrează Aktor este mai aproape de reziliere decât de inaugurare (sub 20% stadiu fizic), iar pentru lotul 4 de pe DEx 12 (30 km), UMB este la început cu lucrările.
Sorin Grindeanu a declarat: „Anul viitor vom ajunge la mai bine de 100 de kilometri de autostradă. În principiu, trebuie să se termine loturile de pe A0 Sud în jurul Bucureștiului și cel puțin 2 tronsoane de pe Craiova – Pitești, trebuie să se termine pe Autostrada Transilvania alte două tronsoane, iar pe Drumul Expres Brăila – Galați este termen de finalizare anul viitor”.
CITEȘTE ȘI: