Economie

Peste 46 miliarde de euro pentru România. Comisia Europeană a aprobat programele de finanțare pentru perioada 2021-2027

Comisia Europeană a aprobat toate programele de finanțare aferente politicii de coeziune 2021-2027. România obține astfel 46,4 miliarde de euro pentru sănătate, educație, transport, dar și pentru dezvoltarea regiunilor.

România obține 46,4 miliarde de euro pentru dezvoltare/ captură foto Ovidiu Cîmpean Facebook.com România obține 46,4 miliarde de euro pentru dezvoltare/ captură foto Ovidiu Cîmpean Facebook.com

 

 


România a reușit să obțină fondurile solicitate prin intermediul programelor de dezvoltare europeană pentru perioada 2021-2027. Acestea vor fi destinate dezvoltării regiunilor țării (Regiunea Nord-Vest obține 1,4 miliarde de euro), dar și domeniilor esențiale precum sănătatea, educația, digitalizarea, transport, incluziune socială, mediul de afaceri. 

 


„Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene și-a îndeplinit obiectivele pentru anul 2022. România  a primit, din partea Comisiei Europene, atât probarea Acordului de Parteneriat, cât și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021–2027”, a declarat Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării și Proiectelor Europene.  

𝟰𝟲.𝟰 𝐦𝐥𝐝. 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 României

„Investițiile vizate, în cadrul acestor programe, au drept scop oferirea unei vieți mai bune tuturor cetățenilor țării și se îndreaptă către sănătate, incluziune socială, educație, digitalizare, transport, dezvoltare durabilă, sprijinirea mediului de afaceri și tranziție justă”, a explicat Ovidiu Cîmpean. 


 Programul Sănătate - 5,8 mld. euro;

 Programul de Incluziune și Demnitate Socială - 4,1 mld. euro;


 Programul Educație și Ocupare - 4,3 mld, euro;

 Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare - 2,2 mld. euro;


 Programul Dezvoltare Durabilă - 5,2 mld. euro;

 Programul Transport - 9,6 mld. euro;

 Programul Asistență Tehnică - 959 mil. euro;

 Programul Tranziție Justă 2,5 - mld. euro;

 Programul Regional București-Ilfov - 1,4 mld. euro;

 Programul Regional Sud-Est - 1,4 mld. euro;

 Programul Regional Sud-Vest Oltenia - 1,2 mld. euro;

 Programul Regional Sud-Muntenia - 1,5 mld. euro;

 Programul Regional Centru - 1,3 mld. euro;

 Programul Regional Nord-Est - 1,75 mld. euro;

 Programul Regional Nord-Vest - 1,4 mld. euro;

 Programul Regional Vest - 1,1 mld. euro.

Cele 8 programe naționale și 8 regionale, aprobate de către Comisia Europeană, beneficiază de o alocare totală de 46.4 mld. euro, bani ce provin atât din alocările Uniunii Europene, cât și din contribuția națională, acordată prin intermediul bugetului de stat.

CITEȘTE ȘI:

11 miliarde de euro din fonduri europene, atrase în premieră de regiuni, în exercițiul financiar 2021-2027. Emil Boc: „Este o revoluție”

abonare newsletter