Economie
Deficit de cont curent de 5 miliarde de euro după primul trimestru din 2023
Deficitul de cont curent este în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut.
Palatul Victoria /Guvernul României - Facebook
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5 miliarde de euro, în perioada ianuarie - martie 2023, în scădere comparativ cu 5,43 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate luni.
În primele două luni ale acestui an, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,614 miliarde euro, cu 17,15% mai mic faţă de cel de 3,155 miliarde euro din perioada similară a anului trecut.
În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 150 milioane de euro în primul trimestru din 2023, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 578 milioane de euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 148 milioane de euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 155 milioane de euro, precizează banca centrală.
Datoria externă totală a crescut cu 10,16 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 107,27 miliarde de euro la 31 martie 2023 (69,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,8% faţă de 31 decembrie 2022. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 47,45 miliarde de euro (30,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2022.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,6% în perioada ianuarie - martie 2023, comparativ cu 16,2% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2023 a fost de 5,1 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2023 a fost de 90,9%, comparativ cu 80,2% la 31 decembrie 2022.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: