Economie
Noul an vine cu modificări fiscale pentru companii și persoane fizice
Anul care începe chiar de luni va aduce modificări fiscale importante despre care consultanţii spun că vor descuraja investiţiile, iar experţii Fondului Monetar Internaţional că sunt bine-venite dar insuficiente.
Noul an vine cu modificări fiscale Foto: Depositphotos.com
Noul regim fiscal va afecta atât persoanele fizice, prin prevederi referitoare la anularea unor facilităţi, cât şi cpaniile, prin impozitarea suplimentară a cifrei de afaceri sau restricţii privind deţinerile în cazul microîntreprinderilor, informează Agerpres.
Companiile care înregistrează o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit de minimum 1% pe cifra de afaceri, în timp ce operatorii din sectoarele petrol şi gaze naturale, cu afaceri ce depăşesc 50 de milioane de euro, vor avea de achitat un impozit suplimentar de 0,5% din veniturile totale ajustate cu venituri neimpozabile, investiţii şi amortizări.
Pentru microîntreprinderi, sunt două cote de impozitare a veniturilor: cu 1% pentru cele care realizează venituri ce nu depăşesc 60.000 euro, respectiv cu 3% pentru cele care au venituri ce depăşesc 60.000 euro sau desfăşoară activităţi, principale sau secundare, în domeniile editare produse software, facilităţi de cazare, restaurante, catering pentru evenimente, baruri, activităţi juridice (societăţile cu personalitate juridică care nu sunt entităţi transparente fiscal, constituite de avocaţi), activităţi de asistenţă medicală generală sau specializată, stomatologie. În plus, un acţionar/asociat va putea deţine peste 25% din valoarea acţiunilor/ părţilor sociale doar la o singură companie din această categorie, faţă de 3 microîntreprinderi, în prezent.
Noutăți pentru cei care obțon venituri din salarii
Persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator vor fi scutite de la plata impozitului pe venit, dar numai pentru veniturile realizate în baza unui singur contract individual de muncă şi pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei, inclusiv. Suplimentar, persoanele fizice pot opta pentru plata contribuţiei datorate la fondul de pensii administrat privat. Aplicarea facilităţilor fiscale se limitează până la data de 31 decembrie 2028.
Venituri din activități independente
Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, din una sau mai multe surse, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe fiecare sursă de venit, la o bază anuală de calcul egală care nu poate fi mai mare decât cea corespunzătoare unei baze anuale de calcul egală cu nivelul de 60 salarii minime brute pe ţară.
Nu în ultimul rând, va fi aplicat un impozit de 0,3% pentru proprietăţile reprezentând clădiri rezidenţiale, cota fiind aplicată asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul de 2,5 milioane de lei. În cazul autoturismelor, cota se va calcula asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: