Economie
România se află pe locul al doilea în Europa ca număr de specialişti IT
România se află pe locul al doilea în Europa ca număr de specialiști IT, 4 din 10 angajaţi fiind femei.
România se află pe locul al doilea în Europa ca număr de angajați în IT. Sursă foto: Pexels.com
România se află pe locul al doilea în Europa ca număr de specialiști IT, 4 din 10 angajaţi fiind femei.
Numărul specialiștilor IT angajați în țara noastră a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, fiind unul dintre sectoarele unde se câștige cel mai bine, se arată într-un studiu realizat de o platformă de recrutare online, scrie Agerpres.ro.
În România, în luna august 2023, figurau 240.800 angajaţi în IT&C, 82% dintre ei având până în 34 de ani, potrivit datelor Eurostat. Astfel, România se situează pe locul 2 în Europa ca număr de specialişti angajaţi în IT şi pe locul 5 în rândul ţărilor UE ca procent de femei cu studii în IT&C, ce activează ca specialişti IT (29,9%).
Angajaţii în IT preferă să lucreze remote (89%) măcar câteva zile pe săptămână, însă momentan modul de lucru este împărţit între remote (38%), hibrid (28%) şi de la birou (36%). Deşi lipsa contactului fizic şi a interacţiunii în timp real poate duce la o pierdere a conexiunii umane şi la o scădere a nivelului de angajament şi coeziune în echipă, o relaţie bună cu colegii de muncă este considerată importantă de 94% dintre respondenţii sondajului.
România se află pe locul al doilea în Europa ca număr de specialiști în domeniul IT
Conform studiului, pentru angajaţii în IT, salariul şi beneficiile extrasalariale sunt motivele care îi determină să rămână sau nu la actualul loc de muncă, 55% dintre respondenţi aşteptând o creştere de minimum 10% a salariului în acest an. Salariul mediu net pentru un specialist IT junior (0-2 ani experienţă) porneşte de la 800 euro net şi poate ajunge la peste 3.000 euro net, în cazul unui specialist IT senior.
Totodată, în topul beneficiilor pe care le primesc la locul de muncă, ca parte din pachetul salarial, se numără program şi mod de lucru flexibil, tichete de masă, acces la servicii medicale private, asigurare medicală, cursuri de specializare şi dezvoltare personală. Pe lângă acestea, angajaţii IT îşi doresc să primească şi al 13-lea salariu, bonusuri de performanţă, suport în certificări profesionale, pensie privată sau acţiuni în companie.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: