Economie
România, țara cea mai afectată de inflație din Uniunea Europeană. Top state cu cea mai scăzută rată a inflaţiei.
România este ţara cea mai afectată de inflaţie din Uniunea Europeană.
România, țara cea mai afectată de inflație din Uniunea Europeană | Foto: depositphotos.com
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna septembrie până la 2,1%, de la un nivel de 2,4% în august. România se află însă, pentru a şaptea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE, cu un avans anual al preţurilor de 4,8%, potrivit datelor Eurostat.
Ţările UE cu cea mai scăzută rată a inflaţiei
În luna septembrie, ţările UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Irlanda (0,0%), Lituania (0,4%), Slovenia şi Italia (ambele cu 0,7%).
Ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (4,8%), Belgia (4,3%) şi Polonia (4,2%).
Comparativ cu datele din luna august 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 20 state membre, inclusiv în România de la 5,3%, până la 4,8%, a rămas stabilă în două ţări şi a crescut în cinci state membre.
În zona euro, rata anuală a inflaţiei s-a redus de la 2,2% în luna august, până la 1,7% în luna septembrie. De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat, săptămâna trecută, că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna septembrie 2024, la 4,62%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile cu 7,88%.
CITEŞTE ŞI
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,6%, în septembrie. Alimentele continuă să se scumpească.
„Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,33%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 a fost 4,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) a fost 6,1%”, se preciza în comunicatul INS.
Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,40%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 4,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,4%.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: