Economie
Bolojan dezvăluie situația gravă a finanțelor țării
Președintele interimar Ilie Bolojan spune că România a cheltuit de mulți ani mai mult decât își putea permite. Bolojan indică drept soluții în acest caz reducerea cheltuielilor de funcționare sau creșterea taxelor și impozitelor.

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat că România a cheltuit de mulți ani mai mult decât își putea permite, indicând ca soluții în acest caz reducerea cheltuielilor de funcționare sau creșterea taxelor și impozitelor.
„Noi am cheltuit de mulți ani de zile mai mult decât ne-am putut permite. Am luat împrumuturi mari. Gândiți-vă că anul trecut am luat cam un miliard de euro împrumut săptămânal ca să asigurăm niște echilibre bugetare. (...) Și asta a însemnat că dobânzile la aceste credite vor crește an de an și indiferent ce Guvern va fi anul viitor, peste doi, trei ani de zile nu va putea fugi de această realitate. (...) Noi avem două-trei posibilități. Sau ne reducem cheltuielile de funcționare sau creștem taxe și impozite, care să compenseze deficitele, să spunem, de la buget, sau facem unele și altele, iar reducerea de cheltuieli se face într-o formă pe care eu totdeauna am susținut-o. Domnule, nu dăm oamenii afară ca să ne aflăm în treabă. Da, calculăm corect personalul și atunci, nu știu, dar la un Consiliu Județean, de patru ani de zile poți să funcționezi fără probleme cu sub 100 de oameni”, a declarat Bolojan, la Antena 3 CNN, citat de Agepres.ro
El a spus că trebuie acționat cu un anumit „sentiment al urgenței”.
„Va fi un efort de un an, un an și jumătate, poate doi ani de zile pentru a corecta puțin deficitele bugetare și pentru a crea condiții pentru a relansa țara noastră”, a adăugat Bolojan.
Președintele interimar a opinat că prioritatea o reprezintă optimizarea cheltuielilor și combaterea evaziunii fiscale, nu creșterea poverii fiscale, care ar trebui să fie ultima soluție, aplicată în situații extreme.
El a fost întrebat unde se cheltuie cel mai mult nejustificat. Bolojan a răspuns că, în opinia sa, trebuie intervenit în multe companii de stat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: