Economie
Transparență crescută și performanță mai bună. Semnalul economiștilor: Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat poate aduce beneficii reale pentru România.
Listarea unor participații minoritare din companiile de stat va genera venituri suplimentare la bugetul de stat. Economiștii semnalează că acest demers este benefic pentru economia României și poate contribui la creșterea bunăstării românilor.
Statul nu pierde controlul asupra companiilor prin listarea acestora la bursă. Semnalul economiștilor: va genera venituri suplimentare la bugetul de stat.|Foto: pexels.com
Companii precum Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz sau Nuclearelectrica reușesc să performeze pentru că sunt listate la bursă și supuse regulilor pieței. Totodată, lipsa transparenței în companiile deținute integral de stat, precum CFR Marfă, Complexul Energetic Oltenia sau Tarom, duce la pierderi constante, acoperite din bani publici, semnala recent deputatul clujean Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj).
CITEȘTE ȘI:
Ovidiu Cimpean, reacție după cazul Petrotrans: „Statul, când nu e controlat, devine un prost administrator”
Potrivit unui studiu realiza de Asociația CFA România, organizația profesioniștilor în investiții, listarea unor participații minoritare poate aduce venituri importante la bugetul de stat, atât prin vânzarea de acțiuni, cât și prin taxe pe câștiguri și dividende, fără ca statul să piardă controlul asupra companiilor.
Transparență crescută și performanță mai bună. Semnalul economiștilor: Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat poate aduce beneficii reale pentru România
Analiza demontează, practic, narativele promovate de PSD, potrivit cărora statul intenționează să vândă companiile „profitabile”, aspect ce echivalează cu un „șobolănism” prin pierderea controlului asupra acestora.
CITEȘTE ȘI:
Vor fi listate la bursă companii de stat din energie și transporturi. Premierul Bolojan: „Este unul din jaloanele pe care România și le-a asumat prin PNRR.”
Studiul evidențiază că listarea la bursă duce la mai multă transparență și bună guvernanță și la o administrare mai bună a companiilor.
Recent, vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat, într-o postare pe rețelele de socializare, situația Petrotrans, o rețea de conducte abandonată, distrusă în mare parte și rămasă ani la rând fără utilizare, în timp ce statul continuă să plătească anual sume pentru terenurile aferente.
„Listarea unor pachete minoritare aduce mai multă transparență, dar nu conduce la pierderea controlului decizional al statului în companii. Regulile de raportare devin mai stricte, se asigură mai multă vizibilitate asupra deciziilor și costurilor care devin mai greu de influențat politic. În același timp, companiile listate tind să fie mai eficiente și mai profitabile, lucru validat de rezultatele studiului menționat”, potrivit studiului „Listarea la Bursa de Valori București a unor pachete minoritare din companiile de stat”, realizat de CFA România.
De altfel marea majoritate a companiilor multinaționale care oferă servicii esențiale sau sunt mari angajatori în Romania, respectiv din sectoarele energie, telecomunicații, apă, bancar, IT, auto sunt listate în țările lor de origine.
Un alt avantaj important este dezvoltarea pieței de capital din România. Prin listare, mai mulți investitori – inclusiv fondurile de pensii – pot investi în aceste companii, ceea ce ajută economia să crească și valorifică mai bine economiile existente în țară.
„Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat reprezintă o oportunitate pentru România de a crește transparența și responsabilitatea în administrarea acestora, precum și de a atrage investitori, fără a pierde controlul asupra companiilor. Statul va rămâne acționar majoritar și va continua să dețină controlul decizional asupra administrării acestora. În același timp, această măsură generează venituri suplimentare la buget și contribuie la dezvoltarea pieței de capital din România”, a declarat Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România
Beneficii directe pentru companii de stat
Studiul evidențiază beneficii directe pentru companii și stat:
*Transparență crescută
Obligațiile de raportare financiară, de guvernanță și sustenabilitate (ESG) sporesc responsabilitatea companiilor față de public și acționari.
*Performanță mai bună
Companiile listate tind să fie mai profitabile, iar managementul devine mai eficient, acționând sub presiunea pieței și a așteptărilor investitorilor.
*Guvernanță și control public îmbunătățite
Listarea face deciziile manageriale mai transparente și mai greu de influențat politic, iar Consiliile de Administrație capătă un rol activ în apărarea interesului acționarilor — inclusiv al statului român.
*Contribuție directă și indirectă la bugetul de stat
Studiul evidențiază faptul că listarea unor participații minoritare generează venituri bugetare atât prin vânzarea de acțiuni, cât și prin efecte secundare benefice:
*Taxe și impozite suplimentare pe câștiguri de capital și dividende, aplicabile investitorilor minoritari;
*Sume directe la buget: Listarea suplimentară a unor pachete minoritare din companii deja listate, precum Hidroelectrica, Romgaz sau Nuclearelectrica, poate aduce miliarde de lei la buget, fără ca statul să își piardă poziția de control;
*Fondurile de pensii administrate privat — investitori instituționali stabili și activi — contribuie la dezvoltarea pieței de capital și susțin economia reală prin plasamente în acțiuni ale companiilor de stat.
PSD cere retragerea procedurii de vânzare a companiilor de stat
PSD i-a solicitat, luni, premierului Ilie Bolojan și vicepremierului Oana Gheorghiu să retragă imediat din procedura legislativă orice inițiativă de vânzare a companiilor de stat profitabile.
„PSD îl somează pe prim-ministrul Ilie Bolojan să nu scoată la vânzare companiile de stat profitabile. PSD solicită premierului și vicepremierului să retragă imediat din procedura legislativă orice inițiativă de vânzare a acestor companii! PSD subliniază că înainte de prezentarea vicepremierului Oana Gheorghiu, nu a existat nicio consultare cu partenerii de Coaliție, dar nici cu miniștrii de resort ai PSD! Prim-ministrul nu are dreptul de a hotărî într-un cerc restrâns vânzarea celor mai importante și mai profitabile companii de stat. O astfel de decizie nu se poate lua fără o dezbatere publică la nivelul Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român”, se arată într-un comunicat de presă publicat de PSD.
În acest sens, PSD va introduce în Parlament un proiect de lege pentru interzicerea timp de doi ani a vânzării de active la companiile profitabile ale statului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
