Economie

EXCLUSIV: Află ce activităţi au adus unor clujeni venituri de milioane de lei într-un singur an

Cel mai mare venit brut de la nivelul judeţului a fost obţinut din chirii, potrivit clasamentului furnizat la cererea Monitorul de Cluj de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj.

Clujeanul a încasat într-un singur an de pe urma proprietăţilor deţinute peste 4,3 milioane de lei, echivalentul a peste 2800 de salarii medii pe economie şi a peste 5300 de salarii minime.

Locul doi este ocupat la o distanţă de aproape două milioane de lei de un avocat care a obţinut peste 2,5 milioane de lei anul trecut, adică peste 200,000 de lei lunar.


Ultima poziţie de pe podium este adjudecată de un clujean care a vândut imobile, din proprietatea personală, în valoare de aproape 2,5 milioane de lei.

Şi cum veniturile din activităţi de comerţ nu au lipsit în niciun an din topurile primite de la Finanţe, nici clasamentul acesta nu face excepţie, atât pe locul trei, cât şi pe locul patru plasându-se comercianţi, cu 2,4 milioane realizate în 2012, respectiv 2,1 milioane.


 Care au fost activităţile independente lidere pe plan local  în 2011?

 Sumele par a fi trase la indigo cu cele din topul pe 2011, insa apar diferente la domeniile de activitate ale liderilor. Astfel, precedentul clasament a fost dominat de un clujean care a vândut acţiuni de 4.368.192 lei (952.755) de euro. Pe locul secund s-a situat în 2011 un alt clujean care a obţinut din activităţi de comerţ aproape două milioane de lei


Avocatura a fost unul dintre domeniile cele mai bănoase şi în exerciţiul precedent, ca dovadă stând plasarea unor „apărători ai legii” pe locurile trei şi patru în topul celor mai mari venituri realizate la nivelul judeţului. Doar 1.300 de lei i-au despărţit atunci pe cei doi justiţiari, primul clasat realizând 1.869.687 de lei, iar al doilea 1.867.425 de lei. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter