Economie

Mechel negociază cu bănci din Asia refinanţarea unor credite de 3,5 miliarde de dolari

Grupul rus Mechel, aflat sub presiune pentru a-şi reduce datoria, a inclus bănci din Asia în discuţiile privind refinanţarea unor împrumuturi de 3,5 miliarde de dolari, datorită majorării cererii de cărbune în China şi în alte state din regiune, transmite Bloomberg.

sursa foto: mediafax.ro sursa foto: mediafax.ro

“Am început să exportăm mai mult în Asia şi vrem să obţinem nişte avantaje din asta”, a declarat directorul financiar al companiei ruse, Stanislav Ploschenko, citat de Agerpres. Negocierile din Asia vizează o datorie de 2,5 miliarde de dolari scadentă în 2014. De asemenea Mechel speră să ajungă în iulie la un acord cu o bancă din Rusia pentru refinanţarea unui credit de aproximativ un miliard de dolari scadent în 2013.

La 1 iunie 2013, datoria netă a companiei controlate de miliardarul Igor Zyuzin se ridica la 9,6 miliarde de dolari. Asia a furnizat anul trecut 43% din veniturile Mechel, în creştere faţă de un procent de 35% în 2011.


Mechel a înregistrat în primul trimestru din 2013 pierderi nete de 321 milioane de dolari, faţă de un profit de 218 milioane de dolari, în perioada similară din 2012, parţial din cauza vânzării activelor din România în luna februarie.

Pierderile nete ajustate ca urmare a deprecierii activelor şi operaţiunilor discontinue se ridică la 233 milioane de dolari în perioada ianuarie-martie 2013. Analiştii se aşteptau ca Mechel să raporteze pierderi de 111 milioane de dolari.


În primul trimestru din 2013, veniturile companiei ruse au scăzut cu 16%, la 2,5 miliarde de dolari, în timp ce profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) a înregistrat un declin de 57%, la 210 milioane de dolari, în linie cu estimările analiştilor.

Compania trebuie să reducă investiţiile şi să vândă active pentru a-şi achita datoriile făcute pentru extinderea Mechel, înainte de criza financiară din 2008, care a provocat scăderea preţului oţelului şi cărbunelui.


În România, Mechel a decis în martie să-şi vândă cele cinci unităţi de producţie pentru 52 de euro către o societate necunoscută. Nikarom (o societate cu trei salariaţi şi o cifră de afaceri de 340.000 de euro) a achiziţionat pentru 70 de dolari combinatele Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte, care, împreună, realizau o cifră de afaceri de 850 de milioane de euro.

Societatea Invest Nikarom este controlată de Victor Ciumakov şi Svetlana Ciumakova, părinţii Olgăi Ciumakova, şefa reprezentanţei Mechel la Bucureşti.

abonare newsletter