Economie

Cine mai știe astăzi meserie?

Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, a declarat, joi, la Constanţa, că a încheiat un protocol cu ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, pentru ca cifra de şcolarizare să fie micşorată la universităţile de stat, în condiţiile în care absolvenţii îngroaşă rândurile şomerilor, şi să crească la şcolile de meserii.

Sursă foto: www.scoalaedu.ro Sursă foto: www.scoalaedu.ro

„Am făcut un protocol cu ministrul Educaţiei să scădem cifra de şcolarizare la stat pe studii superioare, unde banii sunt de la buget. (...) Ce fac universităţile private, că părintele vrea să-l trimită acolo ca să aibă o diplomă ca să stea cu ea în raft, e problema lui, dar banii de la buget mă interesează cum se gestionează. Şi atunci, am făcut un protocol cu domnul ministru Pricopie. În această ecuaţie au intrat două ţări, Austria şi Germania, care ştiu să facă aceste calificări, şi avem două planuri de acţiune”, a spus Maria Grapini.

Potrivit acesteia, planurile de acţiune prevăd scăderea, treptat, a cifrei de şcolarizare în învăţământul superior de stat, pentru că „dacă nu ai corespondent în piaţa muncii, nu mai şcolarizezi” şi creşterea cifrei de şcolarizare la şcolile de meserii.


„Am crescut încă din acest an cifra de şcolarizare în şcolile de meserii, dar am început să înfiinţăm învăţământul dual, după modelul german şi austriac, şi continuăm, pentru că în bazinele de industrie unde avem cea mai mare nevoie de meserii învăţământul dual rezolvă cel mai bine problema. Adică, cu acea practică şi teorie, cum era pe vremea când eram eu inginer tehnolog, deci când exista acest învăţământ dual”, a afirmat ministrul delegat.

Maria Grapini a menţionat că renunţarea la şcolile de meserii a fost o măsură proastă, neputându-se face reindustrializare fără forţă de muncă pregătită în domeniu.


„Noi acum suportăm efectele unor măsuri proaste dinainte. (...) Eu vorbesc din punct de vedere economic acum. Faptul că nu au mai fost şcolile profesionale, acum s-a acumulat ca un bulgăre de zăpadă şi noi suntem într-un impas. (...) Nimeni nu mai ştie meserie. Nu poţi să reindustrializezi dacă resursa umană nu este pregătită. (...) Acestea sunt măsuri care îşi spun efectul în timp”, a spus ministrul delegat pentru IMM-uri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter