Economie

Clujenii peste 40 de ani, candidaţii ideali pentru şomaj

Peste 50% dintre şomerii din judeţul Cluj sunt „trecuţi de prima tinereţe”.

Experienţa şi stabilitatea nu reprezintă un atu pe piaţa locală de muncă. Majoritatea angajatorilor caută tineri, fără responsabilităţi şi cu puţine pretenţii, dispuşi să lucreze fără forme legale şi puţin interesaţi de plata contribuţiilor către stat.

Astfel, din cei peste 10.000 de şomeri înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, peste 50%, respectiv 5700, au peste 40 de ani, potrivit datelor furnizate de Agenţie la solicitarea Monitorul de Cluj. Dintre aceştia, aproximativ 2700 sunt cuprinşi în intervalul de vârtă 40-50 de ani şi 3000 sunt de peste 50 de ani.


Categoriile inferioare de vâstă contabilizează, în schimb, mult mai puţini clujeni în căutarea unui loc de muncă – sub 25 de ani (1873 de şomeri); 25-35 de ani (1528); 35-40 de ani (1131 de şomeri).

De ce preferă angajatorii persoanele tinere?

Printre motivele abundenţei de şomeri peste 40 de ani la nivel local se numără, potrivit directorul AJOFM Cluj, Daniel Don şi slaba pregătire a celor care fac recrutările.


„În general agenţii economici se orientează foarte puţin spre categorii de persoane învârstă, considerând că şi productivitatea este mai scăzută. În plus o persoană mai învârstă vrea carte de muncă, cere să i se plătească contribuţiile, în timp ce tinerii acceptă să lucreze şi la negru. În străinătate este o pondere mai mare a angajaţilor peste 40 de ani pentru că acolo se apreciază stabilitatea şi experienţa pe care o pot oferi aceşti angajaţi. La noi sunt foarte puţini specialişti în resurse umane, iar foarte puţini care lucrează ca manager resurse umane au urmat cursuri de specialitate. Astfel că, activitatea HR este făcută fie de contabili, fie de ingineri, fie de patroni. Patronii nu pot fi specialişti în toate: şi marketing şi management şi juridic şi resurse umane, iar aptitudinile pretendenţilor la un post nu sunt corect evaluate”, explică Don.

În opinia psihologului clujean Ramona Todiriţă, copii, factor comun al celor peste 40 de ani, sunt văzuţi de angajator ca o piedică în exercitarea atribuţiilor de serviciu.


„Angajatorul preferă persoane tinere, fără responsabilităţi şi cu posibilitatea de mobilitate în teritoriu, deci tineri care nu au familie. Copiii reprezintă o nevoie mai mare de a avea un job fix. Totodată, angajatorul are posibilitatea de a da sarcini multiple tinerilor care fie sunt dornici de muncă, fie nu cunosc faptul că firma nu le poate impune toate sarcinile pe care le doreşte, ci numai cele din fişa postului pentru care sunt plătiţi. Apoi tinerii au mai multă energie şi se presupune că pot lucra cu usurinţă peste program”, argumentează psihologul. 

Agenţiile de recrutare: dacă nu ştiu IT, slabe şanse de angajare

Potrivit specialiştilor HR, oferta de locuri de muncă pentru cei peste 40 de ani este „mai restrânsă şi doar în anumite industrii”. Practic, singura şansă reală de angajare este să se priceapă la informatică.


„Piaţa este în permanentă schimbare şi nevoile angajatorilor de asemenea. În prezent cele mai multe angajări sa fac în domeniul IT, specializare care anterior nu a fost solicitată. Persoanele în acest interval de vârstă nu au nici studiile şi nici experienţa solicitată de angajatorii din acest domeniu”, spune Alina Băbăşan, managing partner Integra HR.

Reconversia profesională după 40 de ani, e posibilă?

Pierderea locului de muncă după o perioadă îndelungată de activitate în acelaşi domeniu se adaugă, pentru şomerii trecuţi de prima tinereţe, ca o piedică la reangajare, pe lângă reticenţa firmelor.


„Persoanele cu vârste mai mari de 40-50 de ani le este mai greu să se reorienteze profesional mai ales dacă au avut aceeaşi meserie vreme îndelungată. Aceasta şi pentru că se intră într-o rutină zilnică şi că, mai apoi, la vârsta aceasta poate apărea o rigiditate comportamentală şi cognitivă. Maleabilitatea caracterizează mai degrabă tinerii, însă nu este neaparat o regulă. Pot exista tineri rigizi şi adulţi maturi flexibili”, explică Ramona Todiriţă.

Ea spune totuşi că oamenii pot depăşi obstacolul. „Motivaţia joacă un rol foarte important în reconversia profesională. Astfel că şi în condiţiile unei vârste mai întaintate se poate produce această reorientare profesională dacă persoana în cauza este suficient de motivată şi bine informată”, adaugă psihologul.

Etichete: somaj
Ultimele Stiri
abonare newsletter