Economie

Comisiile pentru buget au ADOPTAT textul legii bugetului de stat!

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au adoptat, miercuri noaptea, textul legii bugetului de stat pe anul 2014, respectiv cele 54 de articole, urmând ca senatorii şi deputaţii să continue dezbaterile şi votul pe anexele la proiectul de lege.

Membrii celor două Comisii au adoptat textul proiectul de buget în cea mai mare parte în forma promovată de Guvern, la dezbateri luând parte ministrul Bugetului, Liviu Voinea.

Comisiile reunite de buget au adoptat două amendamente care au fost susţinute şi de reprezentanţii Guvernului, unul propus de senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, iar cel de-al doilea de deputatul PSD Vasile Popeangă.


Amendamentul lui Popeangă prevedea faptul că sumele rambursate de la Comisia Europeană în cadrul proiectului de reabilitare a siturilor contaminate istoric cu produse petroliere, aferente plăţilor reprezentând lucrări de decontaminare, se fac venituri la bugetul de stat şi se varsă într-un cont de venituri distinct.

În total, membrii celor două comisii de buget au adoptat 54 de articole ale textului legii bugetului de stat, iar la final au fost înregistrate 23 de voturi "pentru", 2 abţineri şi 5 voturi "împotrivă".


Dezbaterea anexelor la bugetul de stat cu ordonatorii principali de credite va continua joi dimineaţă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter