Economie

TVA rambursat cu întârziere – solicitarea de dobânzi de la Stat

Știm cu toții, termenul în care Fiscul trebuie să ne vireze TVA-ul solicitat la rambursare este de 45 zile. Și mai știm și faptul că în 99% din cazuri acest termen nu este respectat, ajungându-se și la întârzieri de 1-2 ani.

Însă nu era foarte clar dacă acest termen de 45 zile se calculează de la data la care Fiscul a aprobat suma admisă la rambursare sau de la data depunerii decontului de TVA.

Aceasta neclaritate a fost rezolvată de catre Curtea Europeană de Justiție (CEJ) în cauza C‑431/12. Prin această acțiune, SC Rafinăria Steaua Română SA a dat în judecată Statul Român, solicitând Fiscului dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere a TVA solicitat la rambursare.


Curtea Europeana de Justiție a admis acțiunea și a dispus plata de către Fisc către SC Rafinăria Steaua Română SA de dobânzi de întârziere începând cu a 46-a zi următoare depunerii decontului de TVA.

În motivarea deciziei, CEJ arată că motivul pentru care rambursarea TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță.


Concluzii:

– Fiscul trebuie să soluționeze decontul de TVA și să vireze banii contribuabilului în termen de 45 zile de la data depunerii decontului de TVA cu opțiune de rambursare;

– Fiscul trebuie să se încadreze în acest termen și nu va putea invoca niciun motiv pentru soluționarea cu întârziere a decontului și virarea cu întârziere a TVA-ului către contribuabil;


– În cazul în care Fiscul dorește să efectueze controale încrucișate la alți contribuabili sau orice alte verificări, timpul pentru efectuarea acestora nu prelungește termenul de 45 zile;

– Începând din a 46-a zi ulterioară depunerii decontului de TVA, Fiscul datorează contribuabilului dobânzi de întârziere de 0.03% pentru fiecare zi, până la virarea efectivă a valorii TVA în contul contribuabilului;


– Aceasta cauzp soluționatp de cptre CEJ reprezintp un punct de cotitura ăn abordarea de cptre Fisc și de către contribuabili a deconturilor de TVA. Totodată, aceasta reprezintă și un reper pentru instanțele naționale, care sunt obligate să respecte decizia Curții Europene de Justiție.

În opinia noastră, aceasta va crește numărul de cazuri în care contribuabilii vor solicita Fiscului dobânzi de întârziere în cazul întârzierilor în rambursarea de TVA. Până la urmă, nu reprezintă decât, în oglindă, ceea ce Fiscul percepe implicit contribuabililor în cazul în care aceștia își achită cu întârziere datoriile fiscale. Rămâne însă de văzut dacă contribuabilii vor fi receptivi la astfel de inițiative, ori vor considera că prin astfel de acțiuni „își vor ridica Fiscul în cap”.


SC K&D SRL Biroul de contabilitate

Str. Dacia nr. 3, et. 2, ap.16, Cluj‑Napoca

Tel/Fax: 0264‑406528, office (at) kdconta.ro

www.kdconta.ro

--------------------------------------------------------------

Aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la legislația fiscală? Ne puteți scrie pe redactia@monitorulcj.ro și colaboratorii noștri de la SC K&D SRL Biroul de Contabilitate (www.kdconta.ro) vă vor răspunde în Monitorul de Cluj și pe www.monitorulcj.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter