Economie

ÎCCJ a menţinut soluţia de ACHITARE în dosarul în care Horia Ciorcilă este acuzat de spălare de bani şi manipularea pieţei

ÎCCJ a respins, miercuri, ca nefondat, recursul procurorilor împotriva Curţii de Apel Bucureşti de achitare a Preşedintelui CA al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, şi a asociaţilor acestuia, în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi manipulare a pieţei de capital.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de către D.I.I.C.O.T. în cauza legată de manipularea pieţei de capital de către Horia Ciorcilă, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Claudiu Silaghi şi lui Dan Sergiu Dascăl, director de operaţiuni al societăţii de servicii de investiţii financiare BT Securities Cluj-Napoca, menţinând soluţia de achitare dispusă în primă instanţă

DIICOT Cluj anunţase în urmă cu patru ani că preşedintele CA al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, alături de Christofourou Georgios, director general al Bank Of Cyprus - Public Company Limited - Sucursala România, au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de manipulare a pieţei de capital şi spălare de bani.


Horia Ciorcilă a fost trimis în judecată, în iulie 2010, de procurorii DIICOT Cluj pentru manipularea pieţei de capital, în legătură cu modul de tranzacţionare a acţiunilor băncii pe care o conduce.

Procurorii îl acuzau pe Horia Ciorcilă că a luat la cunoştinţă informaţii privilegiate referitoare la intenţia Bank of Cyprus de a achiziţiona un pachet semnificativ de acţiuni emise de Banca Transilvania şi, ulterior, pe 7 decembrie 2009, a vândut în cadrul a două tranzacţii, prin intermediul societăţii off-shore "Dodworth Limited" cu sediul în Cipru (controlată de el), un număr total de 8,92 milioane de titluri ale Băncii Transilvania (BT), în valoare de 21,4 milioane de lei, cumpărătorului Bank of Cyprus.


Alături de Horia Ciorcilă au mai fost trimişi în judecată Claudiu Silaghi, fondator şi fost vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, decedat între timp, acuzat că, în perioada 15 mai - 10 decembrie 2009, ar fi acţionat pe baza informaţiilor privilegiate, obţinând un profit de peste 1,5 milioane de euro, Christoforou Georgios (General Manager la Bank of Cyprus România) şi Isaakidis Anastasios (Credit Risk Manager al băncii cipriote). 

Ultimele Stiri
abonare newsletter