Economie

Vezi cu ce scumpiri vine anul 2015

Energia electrică, benzina, amenzile rutiere și RCA vor costa mai mult din 2015. De asemenea, poate crește prețul unor produse de bază pe fondul liberalizării prețului la gaze și se pot majora taxele și impozitele locale.

Noul an aduce facturi mai mari la energia electrică și un RCA mai scump. Iar prețul benzinei va crește, ceea ce va atrage după sine o serie de scumpiri, scrie romanialibera.ro.  Pe de altă parte, chiar dacă prețul gazelor naturale nu va fi liberalizat pentru consumatorii casnici, ministrul Energiei, Andrei Gerea, dând asigurări că nu vor exista scumpiri pentru populaţie, asta nu înseamnă că anumite produse nu vor costa mai mult.

Iar taxele locale ar putea creşte cu până la 20%. De asemenea, o dată cu creșterea salariului minim se vor majora și amenzile pentru șoferi.


1. Energia electrică

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a motivat scumpirea curentului electric prin creşterea valorii unor componente de preţ ale tarifelor reglementate şi a reducerii altora.


ANRE a anunțat recent: „Impactul tarifelor aprobate, începând cu 1 ianuarie 2015, va duce la o creştere cu 0,26%, sub cea estimată iniţial, a preţului mediu de vânzare a energiei electrice la tarifele reglementate faţă de cele realizate în semestrul al doilea din 2014“.

2. Gazele naturale


Deși autoritățile dau asigurări că populația nu va fi afectată de liberalizarea prețului la gaze, realitatea este alta. Micii producători, care nu au posibilitatea să negocieze un preţ mai bun cu furnizorii, vor cumpăra gazele mai scump, iar acest lucru se va reflecta în prețul produselor. De altfel, fostul ministru delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat pentru „România liberă“: „Problema este că în perioada ianuarie-aprilie consumul de gaze este la cel mai înalt nivel, iar micii consumatori nu vor avea acces la gazul românesc, ci la cel din import, care este cu 40% mai scump. De aceea, în intervalul următor făbricuțele de pâine, cofetăriile sau alte mici afaceri ar putea avea de suferit“. De altfel, Comisia Națională de Prognoză a anunțat că estimează o creștere a importurilor de gaze naturale, anul viitor, cu 42,9% față de 2014, la 500.000 tone echivalent petrol (tep).

3. Benzina


Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat, într-o conferință de presă, la începutul lunii noiembrie, că preţurile la tutun şi alcool vor scădea anul viitor, deoarece a fost deja parcurs calendarul de aliniere a accizelor, dar că BNR prog-nozează o scumpire cu 0,3% a benzinei. Iar scumpirea carburanților atrage majorări de prețuri în cascadă pentru aproape toate produsele și serviciile.

4. Amenzile rutiere


De la 1 ianuarie salariul minim pe economie crește la 975 de lei și, o dată cu el, se majorează și amenzile pentru conducătorii auto. Cea mai mică amendă va fi de 195 de lei, de la 180 de lei, iar cea mai mare de 9.750 de lei.

5. Polițele RCA

Anul viitor RCA s-ar putea scumpi cu 15-30%, deși președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, mizează pe o “creștere marginală“ de numai 3%. Companiile de asigurări au explicat că nu mai pot acoperi pierderile pe segmentul polițelor RCA din veniturile obținute din alte tipuri de asigurări. Cei mai afectați vor fi tinerii șoferi cu vârsta de până în 30 de ani, pentru care RCA este mult mai scump decât în cazul celorlalți parteneri de trafic, companiile de asigurări incluzându-i în categoria “risc crescut de accidente“.

6.Taxele locale

Premierul Victor Ponta a declarat după întâlnirea cu delegația FMI: „Nu schimbăm nici cota unică, nu mărim taxele, astea sunt armele fiecărui partid, dar vreau ca toată lumea să stea liniştită“. Acest lucru nu presupune însă că taxele și impozitele locale nu vor fi majorate din 2015. Legislaţia oferă posibilitatea autorităţilor locale de a crește nivelul impozitelor şi taxelor locale cu până la 20%.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter