Economie

O nouă hotărâre favorabilă pentru aeroportul din Cluj într-un alt proces intentat Consiliului Județean Mureș

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a obținut o nouă hotărâre favorabilă în cadrul unui alt proces intentat Consiliului Județean Mureș, respectiv anularea prevederilor Hotărârii nr. 14/30.01.2014 cu privire la aprobarea finanțării de la bugetul local a realizării investiției privind „amenajarea peisagistică” a Aeroportului Transilvania Târgu- Mureș.

Prin Hotărârea nr. 210/22.01.2015, pronunțată în Dosarul nr. 3586/117/2014, Tribunalul Cluj a admis acțiunea aeroportului clujean și a dispus anularea finanțării de 3.000.000 lei alocată de către Consiliul Județean Mureș realizării investiției „amenajarea peisagistică” a Aeroportului Transilvania Târgu Mureș.

Prin alocarea resurselor bugetare s-a dorit de către Consiliul Județean Mureș finanțarea din bani publici a unei investiții realizată în beneficiul direct al aeroportului, respectiv amenajarea unei parcări pentru staționarea autovehiculelor, care în conformitate cu dispozițiile legale atât naționale, cât și comunitare nu poate fi finanțată din fonduri publice.


Hotărârea nr. 210/22.01.2015 pronunțată în cadrul Dosarului nr. 3586/117/2014 de către Tribunalul Cluj poate fi atacată cu recurs în condițiile stabilite de legislația în vigoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter