Economie

Târgul de Imobiliare, Construcții și Amenajări din Cluj a ajuns la a 5-a ediție

Polus Center Cluj va fi în 20-22 Februarie 2015, gazda celei de a 5-a ediții a binecunoscutului Târg de Imobiliare, Construcții și Amenajări - „Acasă de la A la Z”.

Ca și până acum, evenimentul va avea ca punct central ofertele prezentate de către participanții din domenii diverse: agenții imobiliare, dezvoltatori imobiliari, constructori și proiectanți, firme producătoare de soluții de încălzire ecologice, firme de mobilier, uși din lemn masiv și chiar soluții de finanțare.

Deși se speculează de câteva săptămâni ca prețul locuințelor sunt în creștere în Cluj și restul țării, expozanții doresc să combată aceste știri cu promoții care îi vor ajuta pe clujenii deciși să cumpere sau să construiască să ajungă la o decizie favorabilă.


Ediția a 5-a a Târgului de Imobiliare, Construcții și Amenajări aduce oferte din cele mai diverse pentru publicul vizitator și îi permite să aleagă între a-și achiziționa o locuință direct de la dezvoltator, agenție imobiliară sau a-și construi casa mult-dorită cu ajutorul firmelor de proiectare/construcție prezente. Iar dacă își doresc amenajarea locuinței, firmele cu mobilier, ferestre și uși, dar și alte obiecte destinate finisajelor interioare le pun la dispoziție oferte avantajoase.

„Clujenii care își doresc propria locuință au posibilitatea de a cumpăra apartament sau casa direct de la dezvoltator sau agenție imobiliară, dar și opțiuni vaste pentru construcția casei în regie proprie. Faptul că această ediție vine cu expozanți din domeniul bancar oferă un avantaj clar pentru cei care își doresc să devină proprietari însă au posibilități financiare reduse”, au declarat organizatorii.


„Acasă de la A la Z” – Târg de Imobiliare, Construcții și Amenajări” își așteaptă vizitatorii în perioada 20-22 Februarie 2015, între orele 10.00 și 22.00, în incinta Polus Center Cluj, zona foodcourt!

Ultimele Stiri
abonare newsletter