Economie

A fost semnat contractul pentru construirea unei noi porţiuni din autostrada Transilvania

CNADNR a semnat marţi, 24 februarie, un nou contract pentru realizarea unui tronson din autostrada Transilvania. Este vorba despre al doilea lot al autostrăzii Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea.

Contractul a fost atribuit în urma finalizării procedurii de achiziţie publică (licitație deschisă), Asocierii JV SC STRABAG SRL – SC STRACO GRUP SRL (Lider de Asociere / SC STRABAG SRL) și are o valoare totală de 57.124.877 milioane de euro fără TVA.

Finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri de Coeziune (FC 85%) și Bugetul de Stat (15%).


"Obiectivul specific al contractului este realizarea Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea şi remedierea eventualelor defecte ale acestor lucrări în Perioada de Notificare a Defectelor, în conformitate cu prevederile Contractului de Lucrări", se arată într-un comunicat de presă al CNADNR,

Durata contractului este de 60 de luni din care 12 luni pentru execuţia lucrărilor, iar 48 luni este perioada de garanţie. Lotul doi al autostrazii Transilvania se află între Ogra şi Ungheni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter