Economie
Leul a încheiat săptămâna în scădere
Evoluţia leului, din perioada analizată, a fost una agitată faţă de principalele valute. Euro a început săptămâna la 4,4521 lei, maximul ultimei luni, creşterea fiind cauzată de lipsa unui acord privind ajutorul financiar pe care îl primeşte Grecia.
Anunţul făcut de CE, BCE şi FMI privind aprobarea listei de reforme economice prezentate de Grecia, a detensionat pieţele, iar media a scăzut miercuri la 4,4216 lei.
Ultimele două şedinţe au readus euro pe creştere, cursul urcând vineri la 4,4381 lei.
Scăderea leului a fost provocată creşterea cererii de dolari, investitorii vânzând monedele considerate riscante, aşa cum este leul, dar şi de deprecierea lirei turceşti faţă de moneda americană, datorată neînţelelegerilor privind nivelul dobânzilor dintre preşedintele ţării şi banca centrală a Turciei.
Piaţa s-a deschis vineri direct pe scădere pentru leu, la 4,43 lei, faţă de 4,42 lei la închiderea de joi. Vânzarea de lei a dus euro la un maxim de 4,4440, iar tranzacţiile de la închidere se realizau la 4,4350 – 4,4380 lei.
Dolarul american s-a mişcat între un minim de 3,8932 lei, în 26 februarie, şi o creştere spectaculoasă, vineri, la 3,9515 lei, o medie mai mare fiind atinsă în 27 ianuarie.
Francul elveţian a scăzut joia trecută la 4,1040 lei, cel mai mic curs începând cu 15 ianuarie, atunci când Banca Elveţiei a decis să renunţe la pragul minim de 1,20 franci/euro. Finalul perioadei a adus o creştere la 4,1664 lei, consecinţa deprecierii euro la 1,061 franci.
În perioada următoare este de aşteptat ca euro să fluctueze în culoarul 4,41 – 4,48 lei, conturat de la începutul anului. BNR, a anunţat de mai mult timp, că acceptă mişcări ale cursului de până la 5% iar la sfârşitul anului trecut, guvernatorul BNR declara că leul „stă tolănit” şi că îşi doreşte fluctuaţii mult mai ample ale raportului.
Perechea euro/dolar a fluctuat până joi între 1,1290 şi 1,1390, pentru ca la finalul perioadei să scadă rapid până la 1,1176, pieţele americane închizând la 1,1195 dolari.
Deprecierea euro se datorează diferenţelor de politică monetară de pe cele două maluri ale Atlanticului. Dacă BCE va începe de astăzi un program amplu de injectare de lichidităţi, care are un volum lunar de 60 miliarde de euro, şi se va încheia cel mai devreme în septembrie 2016, Rezerva Federală americană se arată tot mai pregătită să ridice dobânda de la aproape 0%, nivel stabilit în 2008.
Mişcare Fed se fundamentează pe creşterea economiei SUA, care a înregistrat în ultimul trimestru din 2014 un avans de 2,2%, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul pentru Comerţ.
Analiza cuprinde perioada 23 – 27 februarie.