Economie

Francul, la maximul ultimelor șapte săptămâni

Aprecierea constantă, pe piețele internaționale, a monedei elvețiene față de cea unică, la finalul perioadei raportul dintre ele fluctuând între 1,043 și 1,051 franci, a provocat creșterea cursului de la 4,1868 la 4,2280 lei, o medie mai ridicată fiind atinsă în 11 februarie.

Reamintim că maximul atins de francul elveţian a fost de 4,5817 lei, în 23 ianuarie.

Perioada a debutat cu un un curs al euro de 4,4330 lei, urmat imediat de scăderea la un minim de 4,4045 lei, zi în care cotaţiile au scăzut, pentru scurt timp sub pragul de 4,40 lei.


Au urmat trei şedinţe consecutive de depreciere pentru leu, la finalul perioadei cursul crescând la 4,4242 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat la 4,43 lei, peste cotaţia de la închiderea de joi. După atingerea unui maxim de 4,4320 lei, euro a scăzut la 4,42 lei iar ultimele tranzacţii s-au realizat la 4,4220 – 4,4250 lei.

În perioada următoare evoluţia leului va continua să fie influenţată de politicile monetare din zona euro şi SUA. Apropierea momentului în care Rezerva Federală americană va declanşa creşterea dobânzilor va provoca înmulţirea ieşirilor de capital speculativ, implicit deprecierea leului.


Pe plan intern, cea mai importantă provocare este reprezentată de menţinerea la Palatul Victoria a echipei PSD. O eventuală schimbare va avea ca efect imediat deprecierea leului, dar fără ca aceasta să fie una de lungă durată. În acest sens, se pare că votul de săptămâna trecută în favoarea senatorului Şova nu a fost recepţionată pozitiv de piaţă, leul nereuşind să preia evoluţia pozitivă din regiune, care a permis forintului sau zlotului să se aprecieze consistent faţă de euro, la valori care se mai înregistrau în urmă cu circa un an şi jumătate.

Cursul dolarului a scăzut de la 4,0791, la începutul perioadei, la 4,0090 lei, în 24 martie, minimul ultimelor circa patru săptămâni, pentru ca la finalul ei media să fie stabilită la 4,2280 lei.


Declaraţiile, de acum două săptămâni, ale oficialilor Fed, privind întârzierea, către finalul anului, a creşterii dobânzilor din SUA, care se află de circa şase ani aproape de 0%, au produs aprecierea euro, care în 17 martie a coborât la 1,0458 dolari, minimul ultimilor mai bine de 12 ani.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,0768 la 1,1052 dolari, iar la finalul perioadei tranzacţiile s-au realizat între 1,0801 – 1,0943 dolari, cu piaţa americană închizându-se la 1,0890 dolari.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe iunie între 1,0770 şi 1,10 dolari iar uncia de aur cu scadenţa la finalul lunii viitoare la 1.186 – 1.192 dolari.

Analiza cuprinde perioada 23 – 27 martie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter