Economie

Leul rezistă la tsunamiul pornit din China

Încetinirea ritmului de creştere al celei de a doua economii a lumii, cea chineză, afectează grav piaţa mondială a acţiunilor, cu efecte semnificative asupra economiilor emergente care se bazează pe vânzarea materiilor prime.

Semnale negative au venit încă din vara trecută, iar noul an a debutat cu închiderea de două ori a burselor de acţiuni chinezeşti, în momentul în care indicii au scăzut cu 7%. Prima oprire a tranzacţiilor a avut loc iar a doua ieri, la 14 minute de la deschidere, valul de panică ajungând imediat şi în Europa.

Situaţia din China, cel mai mare consumator de materii prime, are efecte şi asupra preţului la ţiţei, vorbindu-se despre scăderea acestuia sub pragul de 30 dolari, ceea ce va afecta grav Rusia sau Brazilia, care se bazează pe astfel de exporturi.


Până acum, leul a rezistat la aceste şocuri economice, ajutat şi de politica monetară a BNR, care a decis ieri să menţină dobânda de politică monetară la 1,75%, nivel stabilit în mai anul trecut, dar şi să elibereze o parte din valuta băncilor, reducând rata rezervelor minime obligatorii în valută de la 14 la 12%, menţinându-le pe cele în lei la 8%.

Stabilitatea economică se reflectă şi în ultima prognoză de creştere calculată de Banca Mondială, care estimează pentru acest an un salt de 3,9% şi unul de 4,1% pentru 2017.


Astfel, deprecierea leului faţă de euro s-a limitat ieri la 4,5275 lei, după ce cursul a scăzut miercuri la 4,5217 lei. Tranzacţiile din piaţa valutară s-au realizat între 4,5240 şi 4,5320 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,5250 – 4,5280 lei.

Cursul dolarului american, care a urcat miercuri la 4,2141 lei, aproape de maximul istoric de 4,2220 lei, stabilit în 3 decembrie, a scăzut la 4,1747 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 4,164 şi 4,201 zloţi.


Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,084 şi 1,088 franci/euro, a scăzut de la 4,1723 la 4,1665 lei.

În regiune, moneda poloneză continua să se deprecieze faţă de euro, coborând ieri la 4,34 – 4,359 zloţi, datorită incertitudinilor referitoare la noua politică bugetară a Executivului de la Varşovia. Moneda maghiară scădea la 314,5 – 316,3 forinţi.


Marcările de profit şi uşoarele incertitudini referitoare la politica monetară a Rezervei Federale americane, urmare a crizei bursiere din China, au apreciat euro la 1,0773 – 1,0871 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Etichete: curs valutar leu
Ultimele Stiri
abonare newsletter