Economie

Mai multe asigurări obligatorii decât facultative pentru locuințe în 2016

Falimentul Astra și schimbările legislative de anul trecut vor conduce la o premieră în piața de asigurări din România în acest an: românii vor avea mai multe asigurări obligatorii decât asigurari facultative pentru locuințele lor.

Numărul asigurărilor obligatorii pentru locuințe a crescut cu 6,6% anul trecut până la peste 1,59 milioane de polițe și este de așteptat ca în acest an numărul acestora să atingă 1,9 milioane de polițe, depășind în premieră numărul polițelor facultative de locuințe, care a scăzut cu 2,45% anul trecut la 1,7 milioane polițe și este așteptat să rămână cam la același nivel în acest an, a declarat Aurel Badea, expert UNSAR (Uniunea Asiguratorilor si Reasiguratorilor din Romania), relatează hotnews.ro.

Polița de asigurare obligatorie PAD acoperă daunele produse de trei riscuri de catastrofe naturale: cutremur, inundație și alunecare de teren. Prețul unei polițe care acoperă suma de 20.000 de euro este de 20 de euro pe an pentru locuințele de tip A, adică cele construite din cărămidă, beton armat sau orice alt material rezultat în urma unui tratament termic și/sau chimic. Imobilele de tip B, adică cele construite din cărămidă nearsă sau orice alt material nesupus unui tratament termic și/sau chimic, pot fi asigurate prin intermediul poliței PAD contra sumei de 10 euro pe an, pentru o despăgubire de 10.000 de euro.


Legea privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor (Legea 260/2008) a fost modificată din nou, în 2015, prin introducerea unui alineat potrivit căruia asiguratorii "nu pot încheia asigurări facultative pentru o locuință care nu are încheiată în prealabil o asigurare obligatorie".

"Asigurările obligatorii au un anumit scop. Dacă numărul de asigurări obligatorii crește, teoretic, un grad de cuprindere mai mare ajută într-o situație de catastrofă. Ce se întâmplă însă este că se golește într-un loc, ca să crească în alt loc. Per total, gradul de asigurare în piață nu se îmbunătățește, ci se mută din zona de facultativ în zona obligatorie, dar din punct de vedere social este mai bine dacă se întâmplă o catastrofă. Nu este o creștere a industriei și a gradului de penetrare în asigurări", a precizat Aurel Badea, responsabil de bunuri și proprietăți în UNSAR.

Etichete: 2016 locuinte asigurari
Ultimele Stiri
abonare newsletter