Economie
Locuințele ANL nu se mai vând
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat marți, la Carei, că locuințele ANL pentru tineri nu se mai vând, statul având nevoie de o rezervă de locuințe sociale și pentru urgențe.
Potrivit vicepremierului Vasile Dîncu locuinţele ANL nu o să se mai vândă."ANL n-o să se mai vândă pentru că avem nevoie de locuințe sociale. După părerea mea, ideea aceasta că vindem locuințele și după aceea cu banii rezultați construim altele, nu a funcționat. În momentul în care banii ajung la buget nu ți-i mai dă nimeni înapoi", a declarat Dîncu.
El a explicat că trebuie să existe în fiecare oraș o rezervă de locuințe pentru urgențe, dând exemplul cazului exploziei de la Bistrița, când au trebuit mutate 50 de familii.
"Pentru asta trebuie să dăm ordonanță, în mod temporar să schimbăm destinația acestor locuințe. Nu este normal ca un oraș chiar de nivelul Careiului să nu aibă un fond de 100 sau 200 de apartamente care tot timpul să poată fi pregătite pentru cazuri sociale, pentru situații de urgență", a declarat Dîncu.
El consideră că tinerii trebuie să se gândească la ANL ca la niște locuințe temporare, de unde să se mute peste o perioadă.
"Vom stimula în continuare și ajutorul pentru tineri, pentru prima casă. Tot timpul vin generații de tineri care au nevoie de asta, oamenii după ce își cresc veniturile se pot muta din aceste locuințe, au posibilitatea să își ia un credit, să își construiască locuința proprietate personală așa cum și-o doresc, crește familia, nu mai poți să stai cu doi sau trei copii într-un apartament de două camere", a spus Dîncu.
Noua lege a locuințelor va fi finalizată în această toamnă, după care va fi înaintată Parlamentului pentru adoptare.
"Sunt în dezbatere publică o strategie a locuirii și ceea ce înseamnă o lege a locuinței care se va termina și o vom promova în această toamnă. Sigur va ajunge în Parlament, în înțelepciunea lui Parlamentul va stabili ce este mai bine, dar în principal în România, în acest moment, avem în jur de șapte milioane de familii și opt milioane și ceva de locuințe. În schimb în proprietatea publică, fie a statului fie a comunităților, avem doar 2% din fondul de locuire, ceea ce nu este normal. În caz de calamități, alte lucruri care se pot întâmpla, trebuie să existe locuințe de necesitate, locuințe pentru noile generații", a precizat vicepremierul.