Economie

Euro testează revenirea la 4,54 lei

După aproape o lună, timp în care cursul euro s-a plasat în jurul pragului de 4,56 lei, acesta a revenit ieri spre 4,54 lei, nivel care a însoțit piața valutară în primele două luni ale acestui an.

Media euro a scăzut ieri de la 4,5452 la 4,5416 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,539 și 4,543 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,538 – 4,541 lei, semn că acestea s-ar putea menține și astăzi în jurul nivelului de 4,54 lei.

Având în vedere afirmația guvernatorului BNR referitoare la faptul ca leul nu prea are în acest an loc de apreciere, o scădere a euro spre 4,41 – 4,42 lei este dificil de anticipat.


Politicile populiste ale guvernului Grindeanu, care anunță constant creșteri salariale pentru bugetari, chiar dacă mesajele s-au schimbat în ultimele zile, orizontul de timp fiind împins către următorii ani, dar și noi reduceri ale taxelor, vor continua să pună presiune asupra leului.

Pe de altă parte, finalul acestei luni, când va avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, ar putea aduce o explozie a cursului, în cazul în care ele vor fi câștigate de Marine Le Pen, cea care a promis un referendum pentru ieșirea țării din UE (Frexit).


Până atunci, BNR a decis să păstreze dobânda sa cheie la 1,75%/an dar şi ratele rezervelor minime obligatorii la valută la 10%, respectiv 8% pentru cele în lei. Reamintim că dobânda de politică monetară a fost diminuată ultima dată în luna mai 2015, cu 0,25 puncte, de la 2% la 1,75%.

Cursul dolarului american a coborât de la 4,2666 la 4,2582 lei, cotațiile lui din piața valutară fluctuând între 4,249 – 4,259 lei.


Deprecierea monedei elvețiene pe piețele internaționale la 1,069 – 1,072 franci/euro, s-a reflectat într-o scădere a cursului de la 4,2546 la 4,2459 lei.

Perechea euro/dolar a rămas stabilă pe piețele internaționale, la 1,0635 – 1,0690 dolari, în condițiile în care investitorii așteptau publicarea datelor privind piața muncii din sectorul privat din SUA dar și întâlnirea dintre președintele american, Donald Trump, și cel chinez, Xi Jinping, care se va desfășura la finalul acestei săptămâni în Florida.


Evoluția perechii va fi influențată și de politicile monetare ale celor două bănci centrale. Atrage atenția avertizarea unui membru al conducerii BCE adresată guvernelor și investitorilor privind faptul că se pregătește o modificare a politicii monetare a băncii.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​ (Radu Georgescu)

Etichete: bursa curs valutar euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter