Economie
Firmele din Cluj, luate la purecat de Inspecţia Muncii. Ce NEREGULI au găsit?
În total, inspectorii ITM Cluj au aplicat amenzi în valoare de 44.000 lei.
Firmele din Cluj, luate la purecat de Inspecţia MunciiITM Cluj a făcut mai multe controale în perioada 26-30.06.2017, în cadrul unei campanii naţionale, pentru identificărea şi combaterea muncii nedeclarate şi respectarea prevederilor legale privind timpul de muncă precum şi securitatea şi sănătatea în muncă la societăţile care au obiect de activitate protecţie şi gardă.
Mai exact, inspectorii de muncă au efectuat controale la 13 angajatori din judeţul Cluj.
Fără forme legale de muncă
In domeniul relaţiilor de muncă au fost aplicate un număr de 16 sancţiuni contravenţionale. 12 dintre acestea au fost amenzi , în valoare totală de 40.000 lei, din care 20.000 lei - amendă aplicată pentru găsirea în activitate, la un singur angajator, a două persoane fără forme legale de angajare.
Celelalte amenzi în domeniul relaţiilor de muncă au fost aplicate pentru: nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de către fiecare salariat, încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte, nerespectarea prevederilor privind munca în sărbători legale.
Amenzi pentru siguranţa la locul de muncă
De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost aplicate un număr de 7 sancţiuni contravenţionale, din care o amendă în valoare de 4000 lei la o societate a cărei fişe de aptitudini, rezultate în urma controlului medical periodic, erau expirate la unii lucrători.
Alte nereguli semnalate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: neprezentarea tuturor documentelor la control (fişele de aptitudini medicale şi autorizarea de funcţionare ssm), lipsa trusei medicale şi a stingătorului, nu s-a prezentat dovada acordării gratuite de echipamente individuale de protecţie lucrătorilor.
"Cuantumul total al amenzilor aplicate de către ITM Cluj cu ocazia controalelor din această campanie a fost de 44.000 lei, iar numărul măsurilor de remediere dispuse angajatorilor controlaţi, ca urmare a deficienţelor constatate, a fost de 53", spun reprezentan'ii ITM.