Economie

Scădere minimă a leului

Ultimul test nuclear al Coreei de Nord, care a implicat o bombă cu hidrogen miniaturizată, ce a provocat un cutremur de 6,2 grade, a avut ca efect creșterea aversiunii față de risc, ceea ce a dus la deprecierea activelor emergente și majorarea investițiilor în cele considerate drept „refugiu", precum francul elvețian, yenul japonez sau aurul.

Scădere minimă a leului Scădere minimă a leului

Leul a avut una dintre cele mai mici deprecieri din regiune. Evoluția este rezultanta pierderilor suferite în zilele precedente dar și intervențiilor punctuale ale BNR, care are plasat punctul de rezistență la 4,6 lei/euro.

Cursul monedei unice a crescut de la 4,5945 la 4,5949 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,593 și 4,597 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,596 – 4,599 lei.


Media dolarului american a scăzut de la 3,8630 la 3,8558 lei, cotațiile fluctuând între 3,854 și 3,873 lei.

Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,139 – 1,143 franci/euro, iar cursul ei a crescut de la 4,0227 la 4,0281 lei.


În regiune, moneda poloneză se deprecia față de cea europeană la 4,243 – 4,265 zloți iar cea maghiară, care cocheta recent cu scăderea sub pragul de 300 de forinți, fluctua ăntre 305,3 – 306,1 forinți.

În ultimele luni dolarul american și-a pierdut din statul de „monedă sigură", ca o consecință a scandalurilor care macină echipa Trump dar și lipsa punerii în aplicare a programelor economice și sociale care au fost promise în campania electorală.


Piețele americane s-au închis vineri seară la 1,1860 dolari, însă euro a crescut ieri la 1,1875 – 1,1922 dolari.

Prețul  unciei de aur a urcat puternic, la circa 1.342 dolari, cel mai ridicat nivel începând cu septembrie 2016, când existau incertitudini privind rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA.


Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00​

Etichete: euro leu
abonare newsletter