Economie

Dolarul se apropie de 3,7 lei

Evoluția raportului euro/leu s-a menținut pe panta descendentă conturată în ultimele zile ceea ce a făcut ca media dolarului să coboare spre pragul de 3,7 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,7266 la 3,7170 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,713 și 3,737 lei. O medie mai mică, de 3,6868 lei, a fost înregistrată în 31 decembrie 2014

Media euro a coborat de la 4,6526 la 4,6347 lei, minimul ultimei luni, în condițiile în care la nivel regional s-a observat o mișcare de depreciere a monedelor.


Piața s-a deschis la 3,647 lei, după care euro a intrat pe o pantă descendentă, minimul atins fiind de 4,63 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,634 – 4,637 lei.

Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,157 – 1,161 franci/euro, însă scăderea euro a produs o alunecare a cursului de la 4,0065 la 3,9975 lei.


Aprecierea leului se datorează succesului emisiunii de euroobligațiuni care a fost lansată săptămâna trecută de Ministerul Finanțelor, care a reușit să atragă 2 miliarde de euro. Suma va fi folosită pentru refinanțarea împrumuturilor mai vechi, iar BNR va oferi lei pentru euro care vor intra în seifurile sale.

Chiar dacă indicii ROBOR au stagnat la 1,97%, în cazul celui la trei luni, respectiv la 2,25%, cel la șase luni, analiştii de la UniCredit anticipează că banca centrală va majora, la întâlnirea de mâine a Consilului său de Administratie, dobânda de politică monetară de la 2 la 2,25%, în efortul său de a ţine inflaţia sub control.


Conform celor de la UniCredit dobânda-cheie ar urma să fie majorată, până la finalul anului, la 3%, în condițiile în care creșterea prețurilor va urca spre pragul de 4%.

În regiune, moneda poloneză se tranzacționa în culoarul 4,154 – 4,169 zloți iar cea maghiară între 309,6 și 310,1 forinți.


Chiar dacă piața americană a muncii a avut în ianuarie o evoluție foarte bună, perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,2410 și 1,2518 dolari.

Menținerea euro în jurul pragului de 1,25, maxim al ultimilor trei ani, se datorează faptului că indicele PMI compozit, calculat de IHS Markit a urcat luna trecută la 58,8 puncte, cel mai bun rezultat din ultimii zece ani.


Bitcoin se negocia sub pragul de 8.000 dolari. Scăderea spre nivelul de 7.000 dolari se datora faptului că unele dintre cele mai mari bănci americane au anunţat că nu le vor mai permite clienţilor să achiziţioneze criptomonede cu cardurile de credit.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Etichete: euro dolar american
Ultimele Stiri
abonare newsletter