Economie

Euro crește cu jumătate de ban

Aprecierea monedei americane, care a atins minimul acestui an față de cea unică, a redus plasamentele în monedele de marginea zonei euro, leul pierzând ieri teren comparativ cu principalele valute.

Cursul euro a crescut de la 4,6283 la 4,6338 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,634 și 4,638 lei.

Volatilitatea redusă a fost consecința intrărilor mai mari de valută, investitorii străini fiind atrași de perspectiva unor noi majorări ale dobânzii-cheie a BNR.


Acestea sunt anticipate de piață în condițiile în care, conform Eurostat, România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 4,3%, după 4% în martie, în timp ce inflaţia de la nivelul Uniunii Europene a încetinit la 1,4%.

Cursul dolarului american a sărit de la 3,8797 la 3,9251 lei, cotațiile lui fluctuând în piață între 3,911 și 3,9233 lei.


Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale la 1,18 – 1,186 franci/euro, față de 1,198 la începutul săptămânii, astfel că media a urcat de la 3,88 la 3,9233 lei.

Indicii ROBOR la trei și șase luni au stagnat la maximele ultimilor patru ani de 2,74%, respectiv 2,88%.


Deprecierea monedelor din regiune față de euro a fost mai mare decât cea a leului. Moneda poloneză a fost cea mai afectată, ea crescând la 4,283 – 4,30 zloți. Moneda maghiară fluctua între 316,3 și 317,7 forinți.

Creșterea din aprilie a vânzărilor cu amănuntul din SUA cu 0,3% coroborată cu încetinirea creșterii economiei din zona euro la 0,4% dar și cu perspectivele formării unui guvern euro-sceptic în Italia, format din Mișcarea 5 Stele și Liga Nordului, au provocat scăderea euro până la 1,1782 dolari, valoare care se mai inregistra jumătatea lui decembrie trecut.


Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut de la 8.708,25 dolari, la jumătatea zilei de marți, la 8.226,75 dolari, ieri la prânz.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Etichete: leu euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter