Economie

Firmele clujene au adunat în 2010 datorii de peste 326 milioane lei

<p>Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj a dat publicităţii lista cu marii datornici ai judeţului, pe listă aflându-se nume grele din mediul de afaceri clujean.</p> <p>Finanţele clujene au menţionat că, la finele anului trecut, 13.323 societăţi comerciale cu sediul în Cluj aveau datorii totale de peste 326 milioane lei. Pe primul loc se situează Argos SA, cu o datorie de peste 8 milioane lei, urmată de Agroflip SA, cu o datorie de aproape 6 milioane lei. De asemenea, pe listă se mai află şi Regia Autonomă de Transport Turda, cu peste 5 milioane de lei datorie, dar şi societatea Pro Press, cu restanţe la plăţi de peste 2 milioane de lei.</p>

C&S Distribution SRL datorează peste 1,66 milioane lei, în timp ce Imagistica Advertising are de plătit aproape 1,3 milioane lei. Pe respectiva listă se mai află şi companiile Conimex Nemetalifere SA, cu o restanţă de 1,158 milioane lei, şi SC Piscicola SA, cu o datorie de 1,157 milioane lei.

Totodată, DGFP Cluj a menţionat că în anul 2010 a întocmit şi transmis un număr de 163.373 somaţii pentru plata a 652 milioane lei, din care a fost încasată suma de 255,9 milioane lei. Mai mult, inspectorii DGFP Cluj au realizat 69.446 propriri bancare, pentru suma totală de 412,7 milioane lei, din care a fost încasată suma de 123,5 milioane lei. Reprezentanţii Finanţelor clujene au instituit şi un număr de 500 de sechestre asiguratorii pentru suma de 72,1 milioane lei, din care a fost încasată suma de 2,7 milioane lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter