Economie

Se încurcă în declaraţii. “Promisiunea celor 180 kilometri de autostrada în 2019 este greşită”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, în timpul unei vizite în judeţul Arad, că până la finalul lunii iunie va evalua activitatea directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, care ar fi promis 180 de kilometri de autostrăzi, dar după verificările de pe şantiere s-ar vedea că "estimarea este un pic greşită".

"Domnul director Neaga este în evaluare, aţi văzut că ieri am fost pe autostrăzi, o să mă duc şi săptămâna viitoare şi în acest weekend pe tronsoane de autostrăzi unde se lucrează, după care voi veni cu propriile mele concluzii vivazi de kilometrii care vor fi deschişi, dar şi vizavi de activitatea domnului Neaga din ultima perioadă", a spus ministrul Transporturilor.

Răzvan Cuc a precizat că la sfârşitul lunii iunie va spune care este situaţia, "fiindcă ştiţi foarte bine că domnul Neaga a avansat un număr de 180 de kilometri".


"Eu îl susţin şi l-am susţinut tot timpul să facă aceşti kilometri, dar mergând pe şantierele pe care şi le-a asumat că le va deschide, am constatat că estimarea este un pic greşită şi că trebuie să luăm nişte măsuri radicale vizavi de aceşti constructori neserioşi", a mai spus ministrul.

abonare newsletter