Economie

ANALIZĂ. Crește prețul aurului

Scăderea apetitului pentru activele considerate riscante a provocat creșterea prețului unciei peste pragul de 1.800 dolari, pentru prima dată începând cu noiembrie 2011.

ANALIZĂ. Crește prețul aurului ANALIZĂ. Crește prețul aurului

Evoluția a fost cauzată de declarațiile oficialilor Rezervei Federale care și-au exprimat temerile în ceea ce privește efectele pandemiei în privința relansării economice.

La nivelul piețelor se conturează, în prezent, trecerea de la un optimism fragil la un scepticism pregnant.


Pe acest fond uncia urca miercuri pe piețele specializate la 1.793 – 1.804 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să crească de la 245,3126 la 248,8638 lei, aproape de recordul de 253,7705 lei, atins în 18 mai.

Raportul euro/leu se menținea pe panta ascendentă, media crescând de la 4,8397 la 4,8406 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,837 – 4,843 lei.


Cursul dolarului a scăzut de la 4,2964 la 4,2942 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,061 – 1,064 franci/euro, astfel că media a urcat de la 4,5479 la 4,5591 lei.


Miercuri, a fost a patra ședință consecutivă de creștere a cursului lirei sterline, care a urcat de la 5,3548 la 5,3770 lei

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%.


Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,23%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Cotațiile oficiale ale monedelor din regiune continuau să crească. Euro a crescut 4,4739 zloți, respectiv la 355,07 forinți.


Fluctuațiile perechii euro/dolar se limitau la 1,1263 – 1,1295 dolari.

Fluctuațiile bitcoin se limitau pe platformele specializate la 9.250 – 9.350 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter