Economie
România riscă să piardă bani din PNRR. Boc: „Victimele colaterale vor fi administraţiile locale”
Administrațiile locale ar putea să devină „victime colaterale” și să piardă fonduri, dacă nu se fac reformele de către miniștri. Președintele Asociaţiei Municipiilor a evidențiat că România riscă să piardă bani din PNRR.
România riscă să piardă bani din PNRR. Boc: „Victimele colaterale vor fi administraţiile locale dacă nu se fac reformele de către miniștri”
Bucureştiul trebuie să păstreze atributul de legiferare şi control, iar administrarea efectivă trebuie să aibă loc la nivel local, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România.
El a precizat că reprezentanţii autorităţilor locale au abordat în discuţiile avute, luni, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă, tema descentralizării, respectiv nevoia concretizării celor 7 domenii de reformă: tineret-sport, turism, mediu, cultură, sănătate, educaţie şi agricultură.
„Bucureştiul trebuie să-şi păstreze atributul de legiferare şi control, iar administrarea efectivă trebuie să aibă loc la nivel local, pentru că acolo cunoşti problemele, acolo ai soluţiile, acolo ai reprezentanţii statului care pot rezolva problemele împreună cu administraţiile locale. Şi aici am abordat atât tema descentralizării, cât şi tema reorganizării administrativ-teritoriale a României. (...) Am vorbit pe descentralizare pe nevoia concretizării celor 7 domenii de reformă pe: tineret-sport, turism, mediu, cultură, sănătate, educaţie şi agricultură, unde din 2017 procesul s-a blocat. Şi aici este nevoie din partea miniştrilor, astfel încât descentralizarea să aibă efectiv loc”, a declarat Emil Boc, luni, la finalul întâlnirii de lucru cu premierul Nicolae Ciucă.
Emil Boc a evidențiat că un al doilea subiect abordat în materie de reforme în discuţiile cu partea guvernamentală se referă la PNRR.
„Există riscul ca România să piardă bani din PNRR dacă nu se fac reformele din PNRR de către miniştri. Victimele colaterale fiind administraţiile locale, noi vom pierde banii, în concret. Şi atunci am rugat pe primul-ministru şi pe miniştrii de resort să rămână conectaţi la ceea ce are nevoie România. Aceste reforme nu sunt făcute de undeva din afara României, sunt făcute de România pentru români, prin care vor face această ţară mult mai funcţională cu beneficii pentru fiecare cetăţean al acestei ţări, inclusiv în buzunar, în privinţa banilor. Dacă aceste reforme nu se vor face, există riscul, evident, al blocării fondurilor pe PNRR şi cu acele consecinţe de care am vorbit mai devreme. (...) Am abordat nevoia cooptării reprezentanţilor structurilor asociative în elaborarea ghidurilor pentru PNRR, pentru că noi cunoaştem problemele reale cu care ne confruntăm”, a declarat Boc.
Preşedintele AMR a precizat că stoparea exodului resursei umane şi întoarcerea acasă a celor care au plecat a constituit un alt subiect de discuţie, soluţiile fiind salarii mai bune şi asigurarea unei calităţi a vieţii mai bune în toate domeniile.
CITEȘTE ȘI: