Economie
Mai mulți locuitori din județul Cluj se pot pensiona mai devreme pentru că au trăit în zone poluate. VEZI condițiile
Proiectul de lege prin care se vrea modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi a primit propunere de adoptare şi va merge la votul decisiv al deputaţiilor care sunt for decizional.
Mai mulți locuitori din județul Cluj se pot pensiona mai devreme pentru că au trăit în zone poluate. VEZI condițiile/ Sursă foto: pixabay.com
În data de 7 martie 2022, Senatul a adoptat un proiect de lege prin care să se modifice legislația sistemului de pensii publice prin extinderea localităților în care oamenii se pot pensiona mai repede fără să fie penalizați.
Proiectul de lege PL-x nr. 111/2022 a primit miercuri, 13 aprilie, propunerea de adoptare şi va merge la votul decisiv al deputaţilor, potrivit zf.ro.
Conform sursei citate, proiectul de lege a primit avizul de la comisiile necesare pentru a merge spre vot în Camera Deputaţilor.
Potrivit proiectului de lege, locuitorii din localitățile Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, lara şi Turda, ar putea ieși mai repede la pensie din cauză că au locuit în zone poluate.
Pe lista localităților se află zonele care au fost afectate de poluare persistentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de prafsau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparaflnos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.
Persoanele care vor beneficia de aceste facilități trebuie să fi locuit în aceste zone afectate și pe o rază de 8 km pe lângă aceste localități cel puțin 30 de ani.
Proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial, ca să intre în vigoare.
CITEȘTE ȘI: