Educație
Membrii grupului BMW TechWorks România s-au întâlnit cu conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca (P)
Vineri, 5 iulie 2024, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Prof. dr. ing. Vasile Țopa, a primit vizita reprezentanților a două importante companii, BMW Group și NTT DATA România, partenere într-un Joint Venture nou creat la Cluj-Napoca - BMW TechWorks România.
Sursa foto UTCN Cluj-Napoca - Delegația BMW Group, formată din 7 membri, a fost condusă de Alexander Buresch, Director Executiv IT și Vicepreședinte BMW Group, în timp ce din delegația NTT DATA au făcut parte Chieri Kimura, CEO NTT DATA EMEAL, Maria Metz, CEO NTT DATA România și Ralf Gebhart, Senior Vice President Automotive Germania.
Întâlnirea a vizat colaborările viitoare între UTCN și noul centru IT care va fi dezvoltat de BMW în parteneriat cu NTT Data la Cluj-Napoca, prin BMW TechWorks România. Hub-ul din Cluj va avea ca zonă de interes proiecte IT și software europene și va accelera transformarea digitală a companiei.
În acest context, colaborarea cu UTCN se va concentra pe activități de cercetare, inovare, dar și pe dezvoltarea de programe educaționale elaborate în comun.
CITEȘTE ȘI:
Eveniment major pe piața IT românească: „BMW va produce la Cluj-Napoca software pentru BMW” (P)
În cadrul întâlnirii, domnul Rector Prof. dr. ing. Vasile Țopa a subliniat că ”Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este, mai mult ca oricând, pregătită să-și asume rolul de partener activ, ferm și dinamic în astfel de colaborări care implică transformare digitală. Centrul IT care se dezvoltă la Cluj are toată justificarea. Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială (ICIA), care ia naștere acum, va avea un rol esențial în dezvoltarea de modele, prototipuri, tehnologii, produse hardware și software inovative, bazate pe inteligență artificială, și transferul acestora către mediul socio-economic. Lansăm în acest an masterate noi, care au ca temă de studiu Inteligența și viziunea artificială în diferite domenii inginerești. Sinergia acțiunilor noastre va avea un ecou puternic. Avem toată încrederea că specialiștii și absolvenții noștri, prin abordările avangardiste și inițiativele bazate pe o cultură tehnologică puternică, consolidată și matură, vor aduce plusvaloare în această colaborare”.
Colaborarea se va concentra pe aplicații care vor susține gestionarea proceselor de producție, softuri pentru proiectarea fluxului de producție, mentenanță predictivă, dar și programarea liniilor de producție. În cadrul discuțiilor, a fost subliniată și importanța apartenenței UTCN la Universitatea Europeană de Tehnologie (European University of Technology - EUT), din perspectiva cercetării și inovării, precum și a oportunităților pe care acest consorțiu le oferă studenților și absolvenților săi în formarea viitoare.
Ca o comunitate academică de excelență, UTCN urmărește valorificarea fiecăreia dintre aceste oportunități și își exprimă deschiderea către colaborări care implică provocare, dezvoltare și performanță.
CITEȘTE ȘI: