Educație

Scandal în Consiliul Local legat de desființarea ciclului primar la Colegiul Gheorghe Șincai. Emil Boc: „Trebuie să găsim o soluție echitabilă pentru toți”

Luni, 18 noiembrie, în cadrul ședinței de Consiliu Local, o învățătoare de la Colegiul Gheorghe Șincai și mai mulți părinți au protestat împotriva desființării ciclului primar.

Scandal în Consiliul Local legat de desființarea ciclului primar la Colegiul Gheorghe Șincai| Foto: Google Maps Scandal în Consiliul Local legat de desființarea ciclului primar la Colegiul Gheorghe Șincai| Foto: Google Maps

 

 


La ședința ordinară de luni, 18 noiembrie, din cadrul Consiliului Local Cluj-Napoca, învățătoarea Mihaela Bacu, alături de un grup de părinți, a protestat împotriva deciziei Consiliului Profesoral al Colegiului Național „Gheorghe Șincai” de a desființa ciclul primar. 

 


Această decizie prevede ca actualii elevi să își continue studiile, însă, începând cu anul școlar viitor, să nu mai fie organizate clase pregătitoare. Decizia s-a luat din cauza problemelor de spațiu pe care le are școala.

„Decizia de a desființa ciclul primar nu vine pentru că nu am avea elevi. În fiecare an, se înscriu peste 100 de copii la clasa pregătitoare, iar colegiul deservește 23 de străzi arondate. Este o problemă de spațiu, dar această soluție afectează grav cadrele didactice și părinții,” a declarat învățătoarea.


Emil Boc: „Trebuie să găsim o soluție echitabilă pentru toți”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a explicat că decizia Consiliului Profesoral nu afectează elevii existenți, dar confirmă că nu se vor mai organiza clase pregătitoare în viitor.

Edilul a adăugat că municipalitatea nu poate lua decizii în numele unei școli, iar problema ar trebui discutată la nivelul conducerii acesteia și al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.


„Nu mă aveți aliat populist în detrimentul intereselor orașului(…)O soluție ar fi să nu mai fie deschise înscrierile de la anul sau când se decide structura noului an. Cunosc situația, primii care au sărit ca arși au fost părinții. Dar trebuie să înțeleagă că nu este vorba de o desființare de azi pe mâine. Părinții au fost primii care au venit la mine cu această problemă. Este clar că trebuie să găsim o soluție echitabilă pentru toți(…)De principiu am spus tot ce este acum se duce mai departe, dar dacă o școală nu vrea, pentru că nu poate oferi copiilor condiții decente(…)De ce să vină toată lumea în centrul Clujului? De ce să ne înghesuim toți în centrul Clujului când avem învățământ primar de calitate cu infrastructură de ultimă generație cu 40 de milioane euro investiți și toată lumea se înghesuie într-o încăpere pentru că vrem să fim toți la Șincai. Am investit acești bani ca să descentralizăm educația în toate zonele Clujului”, a completat Boc.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Daniel David, rectorul UBB Cluj, noul președinte al Conferinței Rectorilor Danubieni pentru următorii doi ani

Legea care prevede burse de performanță doar pentru elevii din școlile de stat, neconstituțională. Decizia CCR.

Ultimele Stiri
abonare newsletter