Educație
Medalie de argint pentru studenții UBB Cluj la competiția internațională Rotterdam/Carleton International Case Competition
Mai mulți studenți de la UBB Cluj au obținut medalia de argint la competiția internațională Rotterdam/Carleton International Case Competition.
Studenții UBB obțin medalia de argint la competiția internațională Rotterdam/Carleton International Case Competition | Foto: Rotterdam / Carleton International Case Competition - Facebook
În perioada 17-22 noiembrie 2024 Rotterdam University of Applied Sciences din Olanda a organizat competiția intitulată Rotterdam/Carleton International Case Competition.
Echipa formată din studenți de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat toate cele trei runde preliminare și s-a calificat de pe primul loc al grupei în finală, studenții clujeni au concurat printre cele 6 echipe universitare calificate în finală, unde au reușit să se claseze pe treapta a doua a podiumului competiției.
În rundele de calificare, echipa clujeană a avut câte 6 ore pentru a analiza și a propune soluții pentru trei studii de caz complexe, reușind să se impună în fața unor echipe universitare din Thailanda, Mexic și Irlanda. Echipa UBB-FSEGA a câștigat toate cele trei runde, calificându-se în finala competiției cu cel mai mare punctaj general.
În etapa finală, cele șase echipe calificate au avut sarcina să dezvolte soluții inovatoare pentru compania olandeză Bolidt, lider în producția de pardoseli sintetice, abordând probleme legate de managementul resurselor umane și sustenabilitate. Soluția creativă și bine fundamentată prezentată de studenții clujeni a impresionat juriul internațional, clasând echipa pe un remarcabil loc doi al clasamentului final. Trofeul competiției a fost adjudecat de echipa universității gazdă din Rotterdam, iar locul trei a revenit echipei HEC Montréal din Canada.
La competiție au participat 16 echipe reprezentând universități de prestigiu din 10 țări. Echipa clujeană a fost reprezentată cu succes de echipa Capri-Sun Consulting, formată din studenții de la nivel licență: Fazakas Boglárka (Informatică economică, anul II), Hajdó Boglárka (Informatică economică, anul II), Hadnagy Magor (Management, anul II) și Kozma Krisztina (Management, anul II). Pregătirea și coordonarea echipei au fost realizate de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel-Zoltán, lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely și drd. Izsák Réka.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: