Educație

Religia are de două ori mai multe ore în trunchiul comun decât Istoria, Chimia, Fizica, Biologia sau Geografia

Disciplina Religie are prevăzute 142 de ore în trunchiul-comun al disciplinelor de liceu, cu mult peste cel al unor materii care au rămas în trunchiul comun doar pentru o parte din studiile liceale, precum Istoria sau Geografia.

Numărul de ore propus pentru disciplina Religie, de două ori mai mare decât cel al unor materii precum Istoria, Geografia sau Fizica|Foto: Depositphotos.com Numărul de ore propus pentru disciplina Religie, de două ori mai mare decât cel al unor materii precum Istoria, Geografia sau Fizica|Foto: Depositphotos.com

 

 


Disciplina Religie are prevăzute 142 de ore în trunchiul-comun al disciplinelor de liceu, potrivit proiectului de planuri-cadru pus în transparență de Ministerul Educației. Numărul de ore propus pentru această materie, pentru care Legea include prevederi speciale și la care elevii au posibilitatea să nu participe, este de două ori mai mare decât cel al unor materii care au rămas în trunchiul comun doar pentru o parte din studiile liceale, precum Istoria, Chimia, Fizica, Biologia sau Geografia.

De notat că proiectul planurilor-cadru include în calculul orelor și Săptămânile Școala Altfel și Verde, care sunt „degrevate de cursuri”, deci, de fapt, pentru Religie sunt alocate cu cu 8 ore mai puțin, adică 134 de ore, conform unei analize edupedu.ro. Dar aceeași problemă se simte în cazul tuturor disciplinelor din trunchiul comun: fără orele din cele două „săptămâni speciale”, Istoria, disciplinele de științe sau Geografia ar avea câte 68 de ore, nu 72. 


CITEȘTE ȘI: 
„Bătălia” foștilor rectori UBB pe tema istoriei și geografiei. Daniel David: „Avem șansa să trecem de un sistem de educație în care se predă mult și prost”.

O serie de materii au rămas în trunchiul comun doar la nivelul claselor a IX-a și a X-a, pentru clasele a XI-a și a XII-a ele fiind incluse în curriculumul de specialitate la profil real/umanist.

David: Știința și religia sunt cei „doi piloni” ai bunăstării europene

În timp ce Istoria (fără noile componente referitoare strict la Holocaust și comunism), Geografia, Fizica, Chimia și Biologia au prevăzute, în total, câte 72 de ore în trunchiul-comun la nivel de liceu, Religia are 142 de ore. Nivelul este similar cu cel al Matematicii (144 de ore), Limba modernă 2 (142 de ore) sau Tehnologia informației și a comunicațiilor (142 de ore).


Astfel, Legea învățământului preuniversitar prevede, la Art. 87, că Religia face parte din trunchiul comun în planurile-cadru, inclusiv la nivel liceal. Dar legea menționează această obligație la nivel de planuri-cadru în general, nu la nivel de an de studii.

Aceeași lege prevede faptul că participarea la ora de religie este un drept constituțional, pe de o parte, dar și posibilitatea elevului de a se înscrie sau nu sau de a schimba opțiunea cu privire la frecventarea orelor de religie.


CITEȘTE ȘI: 
Propagandă legionară și pro-Călin Georgescu la ora de religie: „Europa ne-a învățat că trebuie să avem dreptul la propria părere” VIDEO

În cazul elevilor care nu participă la ora de religie, Legea prevede că acestora li „se va asigura prezența în unitatea de învățământ pe durata derulării cursurilor”, iar „situația școlară se încheie fără disciplina Religie”.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că știința și religia sunt cei „doi piloni” ai bunăstării europene: „Eu cred că bunăstarea europeană stă pe doi piloni: știința (care produce cunoaștere prin cercetare și o diseminează prin educație) și religia! Poziția mea adversă nu este însă pentru a interzice alte abordări în spațiul public, ci doar să le diferențiem clar, ca mintea oamenilor să nu fie contaminată, iar poporul să înțeleagă că acestea sunt abordări alternative științei și religiei, nu sunt știință (cunoaștere) și religie!”


În conferința de presă ce a prefațat lansarea proiectului de planuri-cadru pentru liceu, joi, 30 ianuarie, ministrul David a arătat că Religia „trebuie prinsă în trunchiul-comun prin lege” și că „deocamdată eu nu pot să propun un plan-cadru care nu respectă legea”.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Numărul de ore la unele materii va fi stabilit de şcoală și de elevi, nu de Ministerul Educației. Daniel David: „Ne pasă de viitorul copiilor noștri”

abonare newsletter