Educație
Ministrul Daniel David: Simulările examenelor trebuie să aducă un câștig real elevilor
Simulările examenelor naționale nu trebuie să rămână numai la stadiu de date statistice, a subliniat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.

Simulările examenelor naționale nu trebuie să rămână numai la stadiu de date statistice, a subliniat, miercuri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a susținut că elevul trebuie să vadă un câștig din participarea la acestea.
„Ce putem să facem este să ne asigurăm că aceste simulări își îndeplinesc funcția. Adică, după simulările pe care le facem, este foarte important să fie discuții la nivel de școală. Școala să înțeleagă în ce situație se află și să ia măsuri. Discuțiile ar trebuie să meargă până la nivel de elev, astfel încât elevul să vadă un câștig prin participarea la acest simulări, inclusiv să fie implicați în acest proces părinții care pot să fie acei factori motivatori pentru copii ca să participe la procesele de evaluare”, a susținut David.
Ministrul Educației cere rezultate personalizate după simulări, nu doar statistici
Potrivit ministrului, simularea nu este făcută de dragul sistemului, ci pentru a ajunge la fiecare elev.
CITEȘTE ȘI: Simularea examenului de Evaluare Națională. Peste 600 de elevi din Cluj au lipsit de la probele scrise.
„Până la urmă, este o simulare, dar trebuie să arătăm că simularea respectivă nu o facem doar de dragul sistemului, ci, până la urmă, ajunge într-o educație personalizată (...) Aș vrea ca după aceste simulări să nu rămânem numai la un raport general, la date statistice. Chiar vreau să verific cum fiecare școală folosește datele pe care le are și vreau să văd cum ajunge personalizat la copii”, a arătat Daniel David.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: