Educație

Olimpicii la meşteşuguri tradiţionale au primit cadou o săptămână într-o tabără de vară

Premianţii Olimpiadei de Meşteşuguri Artistice Tradiţionale, faza judeţeană vor merge săptămâna viitoare într-o tabără finanţată de Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Tabăra va avea loc în localitatea Someşu-Rece, într-o locaţie care dispune de spaţii de joacă şi terenuri de fotbal, tenis şi baschet. Alături de copii, În cadrul cercurilor de lucru la care vor participa şi o serie de meşteri populari, copiii vor fi repartizaţi pe secţiunile cusături, pictură pe sticlă, pictură pe lemn, sculptură în lemn, confecţionări de podoabe din mărgele, etc., informează Consiliul Judeţean Cluj.

Organizatorii le promit copiilor excursii tematice în Munţii Apuseni şi spectacole oferite de trupa Teatrului de Păpuşi “Puck” din Cluj-Napoca.


Reamintim că la faza judeţeană a Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” s-au înscris 25 de şcoli, licee, colegii şi asociaţii artistice, cu un total de 93 de elevi. Elevii au concurat în cadrul a nouă secţiuni, respectiv prelucrare lemn, pictură icoane, realizare podoabe din mărgele, ţesut, cusut, tors, împletit, realizare costume tradiţionale, ceramică şi împletit.

abonare newsletter