Educație

Elevi de la „Bolinteanu”, audiaţi pentru fraudele de la Bac

Procurorii bucureşteni au audiat, ieri, 39 de elevi ai Liceului „Dimitrie Bolinteanu”, din totalul celor 46 care confirmaseră că vor veni să dea declaraţii, în această zi, în ancheta privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Parchetului Capitalei.

„Oficial, audierile pentru ziua de luni, care au avut loc la sediul Poliţiei Capitalei, s-au încheiat. Au fost aşteptaţi 46 de elevi, dintre care s-au prezentat 39”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, Corina Paraschivescu.

Oficialul Parchetului a mai spus că pentru ziua de marţi şi-au confirmat prezenţa la audieri aproximativ 11 de elevi.


Avocatul fostei directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, care a participat ieri la audierea mai multor elevi, a declarat că doi dintre cei chestionaţi de procurori au spus că au auzit că s-ar fi dat câte o sută de lei, însă aceştia nu au ştiut unde şi pentru cine s-au dat aceste sume

Parchetul Tribunalului Bucureşti face cercetări pentru fapte de corupţie la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, directoarea unităţii de învăţământ, Costica Vărzaru, demisă din funcţie după începerea anchetei, fiind arestată preventiv pentru trafic de influenţă.


Anchetatorii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziţii la Liceul „Bolintineanu”. În timpul percheziţiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Ultimele Stiri
abonare newsletter