Educație

"Cornul şi laptele" 2017. Elevii vor primi lactate, fructe şi legume proaspete

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat că legislaţia noului program naţional pentru distribuţia laptelui, fructelor şi legumelor în şcolile şi grădiniţele din România este aproape finalizat, iar din 2017 elevii şi preşcolarii vor primi pachete de alimente mult mai diversificate.

sursa foto mamistietot.ro fructe si legume sursa foto mamistietot.ro fructe si legume

"Programul acesta se va implementa din 2017. Vrem să încurajăm o alimentaţie sănătoasă pentru elevii claselor primare, iar prin noul program vom introduce acest program şi la preşcolari. Totodată vrem să sprijinim fermierii români, astfel încât vom creea cadrul legislativ prin care producătorii autohtoni de lapte, fermierii locali, să aibă prioritate în a obţine contractele de distribuţie în şcoli a fructelor, legumelor şi produselor lactate. Iar marea schimbare e reprezentată de diversificarea produselor pe care le vom putea oferi copiilor. În afară de lapte, mi-aş dori să putem oferi iaurt natural şi chiar brânză dulce. Iar în categoria fructelor vom putea da celor mici mere, pere, struguri, prune, piersici sau nectarine. Mai mult, introducem şi componenta legumelor, morcov, ardei gras sau castravete proaspăt", a declarat ministrul Agriculturii.

În cadrul unei dezbateri publice, organizate la Palatul Parlamentului, fermierii şi sindicatele din industria agroalimentară au discutat prevederile noului program, insistând asupra necesităţii creşterii finanţării şi a înfiinţării unei autorităţi guvernamentale de coordonare şi control, care să gestioneze achiziţia şi distribuţia în şcoli a fructelor, legumelor şi produselor lactate.


"Acest program e una dintre soluţiile de rezolvare a crizei de pe piaţa laptelui din România. Acest program ne dă speranţa că vom putea face ceva pentru fermierul român, de aceea e important ca producătorii locali să aibă prioritate la licitaţii. Dar, la fel de important e înfiinţarea unui organism, o Direcţie sau o Autoritate a Guvernului, care să coordoneze implementarea acestui program la nivel naţional", a explicat Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România.

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au anunţat că selecţia distribuitorilor nu se va mai face în baza celui mai mic preţ oferit, ci printr-un raport preţ-calitate, dar nu s-a stabilit deocamdată care e valoarea maximă ce va fi decontată de stat. În plus, ar putea fi creeat şi un cadru legislativ prin care autorităţile locale să contribuie financiar la acest program. Uniunea Europeană va deconta României aproximativ şapte milioane de euro pentru distribuţia de fructe şi legume în şcoli şi alte peste zece milioane de euro pentru distribuţia de lapte şi produse lactate. Condiţia este ca până în luna august a anului viitor ţara noastră să implementeze aceste modificări şi să se alinieze, astfel, normelor UE.


"Avem şcoli în care distribuim mai multe hârtii decât fructe. Lucrăm la tot felul de hârtii şi mai puţin la fructele pe care trebuie sa le distribuim. Apreciez că noul cadru legislativ prevede o simplificare birocratică şi la simplificarea procedurilor, ceea ce va aduce numai beneficii pentru noi, producătorii", a declarat Lucian Florea, membru al Asociaţiei Pomicole Iteşti, Bacău.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că până la sfârşitul acestui an Guvernul va emite Ordonanţa de Urgenţă în baza căreia va lua fiinţă noul program de distribuţie a laptelui, fructelor şi legumelor în şcoli, iar până în luna iulie a anului viitor ar urma să fie adoptate şi normele de aplicare.

abonare newsletter