Educație

Elevii critică metodele de corectură a examenului de bacalaureat: "DEPLORABIL"

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă profunda indignare față de "corectarea deplorabilă" a lucrărilor scrise din cadrul examenului de bacalaureat din acest an.

"Deşi în fiecare an şcolar sunt sesizate inconveniente, sesiunea 2017 pare a fi marcată de erori majore de corectare a lucrărilor, erori ce afectează rezultatele absolvenților, înscrierea în învățământul superior, dar şi integritatea sistemului educațional", spune Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Structura reprezentativă a elevilor din România ridică problema restructurării examenului, astfel încât să fie eliminați itemii subiectivi şi să existe bareme clare de notare, cu direcții bine conturate de abordare a noțiunilor.


De asemenea, solicită profesorilor din cadrul comisiilor de corectare să acorde o atenție deosebită corectării lucrărilor pentru o evaluare cât mai obiectivă și corectă.

Consiliul Naţional al Elevilor dă exemplu județelor unde s-au remarcat  diferențe mai mari de un punct față de corectările inițiale, Brașov, Vrancea, Constanța, Neamț, Hunedoara, Gorj și Dâmbovița, "comisiile care au corectat lucrările provenite din aceste județe dând dovadă de lipsă de profesionalism în acordarea punctajelor şi periclitând astfel parcursul academic al absolvenților"


"Atragem atenția asupra unui caz revoltător din județul Suceava, în care sunt solicitate taxe pentru eliberarea diplomei de Bacalaureat şi a foii matricole, fapt ce contravine legislației în vigoare şi ce demonstrează încă o dată crezul anumitor unități şcolare conform căruia deciziiile consiliului de administrație sunt mai presus de lege", a mai declarat Vlad Ștefan.

 

abonare newsletter