Educație

Școala nu îi pregătește pe elevi pentru viață. Psiholog: „La școală învățăm prea puțin cum să controlăm emoțiile în caz de eșec”

Într-o țară în care sistemul educațional suferă modificări în fiecare an, în care elevii sunt bulversați, stresați, o cantitate foarte mare de informație, problemele emoționale sunt lăsate la urmă. Astfel ajung la facultate sau la un loc de muncă și realizează că nu știu să filtreze informația și nu știu cum să reacționeze din punct de vedere emoțional sau social.

sursa foto: http://radiovacanta.ro sursa foto: http://radiovacanta.ro

În ultimii 20 de ani s-au schimbat mai bine de zece miniștri ai educației. Astfel, sistemul nostru educațional este unul haotic, plin de minusuri, care pregătește copiii pentru examene, însă nu îi pregătește pentru viață. Daniela Dumulescu este psiholog, cadru didactic asociat la  Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca și consilier psihologic la Centrul de Consiliere Student Expert al Universității Babeș-Bolyai. De mai bine de 7 ani, Daniela Dumulescu creează programe de formare atât pentru cadre didactice, cât și pentru studenți. În general însă, îi ajută pe profesori să își îmbunătățească abilitățile de predare pentru ca dascălii, la rândul lor, să îi învețe pe copii cum să își dezvolte competențele sociale și emoționale. Predând la facultate și lucrând cu profesori, Daniela a putut să vadă neajunsurile din sistemul educațional, lipsurile cu care proaspeții abolvenți de liceu se avântă în lume.

„Noi în viața de zi cu zi utilizăm informații din foarte multe domenii ca să rezolvăm o problemă, chiar probleme de viață. Trebuie să cunoaștem informații din diferite surse. Școala ne pregătește destul de puțin pentru rezolvarea problemelor de viață, fiindcă fiecare materie e în cutiuța ei. Nu învățăm să conectăm lucrurile, să le vedem prin prisma mai multor perspective. Dacă ne gândim, spre exemplu, la un curent artistic. Acesta poate fi studiat la desen, la istorie, la limba și literatura română. Dar se predă în ani diferiți, la fiecare materie într-un mod diferit. Nu sunt conectate”, a explicat Daniela Dumulescu.


Tinerii nu știu ce să facă în caz de eșec, fiindcă nu i-a învățat nimeni la școală

De asemenea, în școală, programa se axează prea puțin pentru a învăța copiii să își controleze emoțiile în cazul unui eșec. De cele mai multe ori aceștia sunt mustrați, atât în timpul orelor, cât și acasă. Din aceste motive, odată ajunși la facultate, tinerii pot întâmpina nenumărate probleme.

„Destul de puțin te învață la școală să îți controlezi emoțiile în caz de eșec sau cum să interacționezi eficient cu ceilalți, lucruri care sunt de bază pentru funcționarea noastră. Dar tinerii au o nevoie tot mai mare de acestea. Ajung la facultate, ajung într-un mediu nou și nu au strategiile potrivite să gestioneze emoțional ceea ce li se întâmplă. Astfel fie renunță, fie se deprimă, fie sunt extrem de anxioși, fie încep să consume diferite de substanțe. Toate acestea au legătură cu faptul că nu sunt pregătiți emoțional și social să gestioneze ceea ce li se întâmplă”, a adăugat psihologul.


Ca și cadru didactic, Daniela Dumulescu a observat că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă studenții are legătură cu strategiile lor de învățare. Tinerii nu știu să facă o selecție a informațiilor pe care le primesc. Astfel, într-un oraș universitar precum e Cluj-Napoca, unde învață aproximativ 100.000 de studenți, masteranzi și doctoranzi în cele 11 universități care funcționează aici, prea mulți studenți se confruntă cu aceleași probleme.

„Au foarte multe dificultăți în utilizarea strategiilor de învățare. Nu știu să își selecteze informația, să identifice ce e important. Nu știu să își facă managementul timpului pentru învățare. În momentul în care ajung la facultate, se lovesc de volumul mare de informații pe care trebuie să le gestioneze, iar majoritatea au eșec în sesiune pentru că nu sunt capabili să își gestioneze singuri propriul lor proces de învățare. Nu își dau seama cum învață cel mai bine, care sunt strategiile cele mai bune pentru ei. De asemenea, nu știu să facă conexiuni. Primesc informația brută și nu o procesează. Sunt pasivi în învățare, fiindcă așa au fost învățați în școală”, explică profesorul universitar.


Sunt profesori care înving sistemul

Prin programele de formare pentru cadre didactice, Daniela a întâlnit profesori, care în ciuda unui sistem defectuos și a unei programe școlare prea încărcate, reușesc să îi formeze pe elevi, să îi îndrepte în direcția cea bună.

„Există profesori care sunt foarte buni și care reușesc chiar și într-un sistem educațional cum e al nostru, cu destul de multe provocări sau lucruri care nu funcționează, să își facă treaba. Reușesc să îi motiveze pe elevi, să îi facă interesați de materia lor. Pe studenții de anul I dacă îi întrebi de ce și-au ales un anumit domeniu la facultate, mulți vor spune că l-au ales fiindcă au admirat sau i-a influențat un profesor într-un moment al formării lor”, a adăugat Daniela Dumulescu.

Etichete: educatie psiholog
Ultimele Stiri
abonare newsletter