Educație
BACALAUREAT 2018. Județul Cluj, pe primul loc pe țară după rata de promovare
Procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat este de 67,7%, rezultatele fiind mai mici decât anul trecut. Un număr de 104 elevi au obţinut nota maximă, în timp ce 117 candidaţi au fost eliminaţi din examen. Rezultatele finale vor fi afişate pe 9 iulie.
„Rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 72,7%. Astfel, rata de promovare, incluzând şi elevii care au provenit din promoţiile anterioare, este de 67,7%. Menţionăm că ratele finale de promovare în anii precedenţi au fost de 71,4% în 2017, 66,7% în 2016, 66,4% în 2015 şi 59,3% în 2014. S-au înregistrat 104 medii de 10. Din totalul celor 136.866 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 123.615 candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei printr-un comunicat de presă.
Sursa citată mai precizează că procente ridicate de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (81,14%), Iaşi (80,27%) şi Brăila (77,13%). Rata de promovare în Capitală este de 72,86%.
„Precizăm că nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi”, mai arată Ministerul Educaţiei.
Între 5 şi 8 iulie 2018 vor fi soluţionate contestaţiile depuse pentru oricare dintre probele examenului de Bacalaureat, în timp ce afişarea rezultatelor finale a primei sesiuni a BAC-ului este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Cei peste 136.000 de elevi care s-au înscris pentru examenul de bacalaureat au aflat miercuri primele rezultate, urmând ca în aceeaşi zi, între orele 12:00 şi 16:00, să poată depune, dacă e cazul, contestaţii.
Elevii care nu promovează examenul de Bacalaureat 2018 din prima sesiune pot să se înscrie în perioada 10-13 iulie pentru a doua sesiune de examen.
Sesiunea a doua va începe pe 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, proba obligatorie de profil va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere şi este susţinută pe 23 august.