Educație

Peste 4.500 de profesori nu sunt calificați pentru postul pe care-l ocupă

În anul școlar 2018-2019 în școlile din România predau elevilor numai puțin de 4.533 de profesori, eductori, învățători sau chiar studenți care nu au studii corespunzătoare postului pe care-l ocupă.

Statistica de la nivelul Ministerului Educației arată că cei mai mulți dintre aceste cadre didactice din învățământul preuniversitar sunt în mediul rural, 2.750, restul de 1.783 de profesori fiind în școlile din orașe, informează edupedu.ro.

Ministerul Educației îi împarte pe acești profesori în trei categorii:
1.    Cu studii superioare în alt domeniu decât cel al postului – 2.707 persoane, din care 1.615 în mediul rural.
2.    Studenți, în curs de calificare – 740 de persoane, din care 454 din mediul rural.
3.    Cu studii medii – 1.086 de persoane, din care 681 în mediul rural.

Cea mai mare parte dintre cadrele didactice care nu au studii corespunzătoare ocupă posturi de învățători – 974 de persoane, și de educatori – 866 de persoane, potrivit sursei citate.


Trebuie reamintit că salariul mediu net în Învățământ a ajuns la 3.281 de lei pe lună în februarie 2019, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică. Suma medie ”în mână” primită de un angajat în sistemul de învățământ este cu 42 de lei mai mare față de salariul mediu net din luna ianuarie 2019. Comparată cu luna februarie 2018, suma medie netă primită de un angajat în Educație a fost, în februarie 2019, cu 879 de lei mai mare.

TOP 10 discipline cu cei mai multi profesori necalificați pentru postul ocupat:

1.    Limba română – 233
2.    Educație plastică – 202
3.    Educație fizică – 188
4.    Educație muzicală – 170
5.    Limba Engleză – 118
6.    Fizică – 117
7.    Informatică/TIC – 101
8.    Matematică – 95
9.    Biologie – 78
10.  Religie – 74

Etichete: profesori
Ultimele Stiri
abonare newsletter